Week-end în Europa 06.05.2008
Sub genericul "Week-end în Europa", în perioada 9-11 mai 2008, Primăria Municipiului Timișoara va organiza o serie de manifestări dedicate Zilei Europei și începutului stagiunii proiectului cultural "Timișoara - Mica Vienă". Programul pentru Ziua Europei este conceput în așa fel încât să mulțumească toate gusturile. Astfel, în data de 9 mai, de la ora 18,00, în Parcul Rozelor va avea loc un concert de muzică populară cu rapsozi de frunte ai muzicii bănățene. Tot în 9 mai, de la ora 21,00 va avea loc un spectacol extraordinar susținut de Filarmonica Banatul din Timișoara, care va avea loc în aer liber, pe malurile Begăi - orchestra urmând să fie amplasată pe un ponton în fața Terasei Flora, iar publicul va sta pe băncuțe amplasate pe malul opus. Tot în 9 mai, de la 21,30 va avea loc un concert Alexandra Ungureanu, urmată de la ora 22,30 de In-Grid. Sâmbătă 10 mai, în Piața Unirii de la ora 20,30 va fi prezentă Maria Radu, iar de la ora 22,00 va concerta Ștefan Bănică junior. Duminică 11 mai, în Piața Unirii de la ora 20,30 va concerte Paula Seling, urmată de la ora 22,00 de Al Bano. Surprizele nu se opresc aici, în cursul lunii mai urmând să aibă loc serii de teatru în aer liber pe scena din Piața Unirii, astfel în 18 mai va veni Florin Piersic cu spectacolul "D-ale lui Florin", iar în 30 mai Claudiu Bleonț și Magda Catone în spectacolul "Un bărbat și mai multe femei". Facem un apel către toate partidele politice să manifeste respect vis-a-vis de aceste manifestări culturale și să nu le politizeze, transformându-le în acțiuni electorale.
Viceprimar, Adrian ORZA |