Curățenia de toamnă s-a lăsat și cu sancțiuni 30.10.2008
Polițiștii comunitari au sprijinit, în această perioadă, desfășurarea acțiunii "Curățenia de toamnă", care a avut loc în perioada 13 - 19 octombrie 2008 în cartierele și zonele din partea de nord a municipiului față de Canalul Bega, iar în perioada 20 - 26 octombrie 2008 în cartierele și zonele din partea de sud a municipiului față de Canalul Bega. Agenții au patrulat în zonele în care lucrătorii Retim au strâns deșeurile depozitate de cetățeni la marginea carosabilului pentru a nu exista persoane care căutau în gunoaie pentru a-și însuși materiale reciclabile, transportau cu căruțele deșeurile sau au depozitat resturi altele decât cele prevăzute în program și nerespectând condițiile stabilite de municipalitate. Astfel, în această perioadă au fost aplicate un număr de aproximativ 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 9300 lei. Cele mai multe dintre aceste sancțiuni au fost aplicate conform Legii 24/2007 pentru abandonarea deșeurilor pe spațiile verzi, pentru însușirea de deșeuri reciclabile din containere și din grămezile scoase de ceilalți cetățeni pentru a fi preluate de angajații Retim conform HCL 53/2004, dar și acelor persoane care au transportat deșeuri cu căruțele conform HCL 251/2002. De asemenea, au fost aplicate sancțiuni între 200 și 2000 lei conform OUG 78/2000 modificată persoanelor care au depozitat pe domeniul public resturi de la materiale din construcții care nu erau cuprinse în programul curățeniei de toamnă. Astfel de probleme au fost întâlnite pe străzile Martir Constantin Zăbulică, str. M. Cerneanski, C. Aradului, Circumvalațiunii, str. A. Ipătescu, Mircea cel Bătrân etc.
Purtător de cuvânt Poliția Comunitară Timișoara, Consilier Daniela Seracin |