Modulul al II-lea al cursului privind imobilele istorice 03.03.2009
Vizionarea de către polițiștii comunitari a clădirilor istorice pe traseul Primărie - fostul Liceu Piarist - Podul Traian - Piața Sf. Maria -Piața Mocioni - Bd. Iuliu Maniu - Spl. Tudor Vladimirescu, astăzi de la ora 13,30. În intervalul 3 - 5 martie are loc cel de-al doilea modul al cursului "Conservarea patrimoniului istoric imobil din Timișoara" destinat polițiștilor comunitari. Programul de pregătire este organizat de către Direcția de Dezvoltare din Primăria Municipiului Timișoara împreună cu Societatea Germană pentru Cooperare Tehnică (GTZ). Pe parcursul celor trei zile, polițiștii comunitari vor fi familiarizați cu caracteristicile intervențiilor corecte și greșite, din punct de vedere estetic și al legislației specifice asupra clădirilor din zonele istorice. Diferențierile dintre intervențiile corecte și greșite vor viza fiecare element constructiv al clădirilor istorice: acoperișuri, fațade, ferestre, porți și uși de intrare, vitrine și copertine, firme, reclame și iluminat, curți interioare, instalații tehnice. Discuțiile vor avea ca și suport Îndrumarul pentru intervențiile asupra clădirilor din Cartierul Cetate și din zonele istorice protejate din Timișoara", material informativ redactat și editat de către Primăria Municipiului Timișoara. Cuprinzător ca și informație privind intervențiile corecte și greșite și cu o structură accesibilă, Îndrumarul" va constitui un reper pentru activitatea pe care o vor desfășura polițiștii comunitari în cartierele istorice, după încheierea acestui curs. Polițiștii vor fi instruiți de către specialiștii din Centrul de Coordonare pentru Reabilitarea Cartierelor Istorice din Timișoara și ai GTZ, de asemenea, autori ai Îndrumarului. E necesară cunoașterea și conștientizarea de către polițiștii comunitari cursanți a acestor reguli pentru activitatea viitoare pe care o vor desfășura în zonele istorice timișorene. Intervenția lor va constitui o primă etapă din colaborare cu celelalte servicii ale Primăriei, direct abilitate și implicate în domeniul reabilitării cartierelor istorice. Modalitățile prin care Poliția Comunitară va veni în ajutor este acțiunea preventivă și de control în ceea ce privește măsurile de reabilitare prin observație directă în zonele respective, prin informarea proprietarilor care au lucrări în curs de derulare, prin recomandări oferite acestora și prin comunicarea către autoritățile avizate a posibilelor nereguli sesizate. Poliția Comunitară trebuie să poată informa și consilia populația asupra regulamentelor în vigoare, dar și să controleze dacă acestea sunt respectate.
Centrul de Coordonare pentru Reabilitarea Cartierelor Istorice din Timișoara Melania Pop |