Aquatim și Colegiul Bănățean sărbătoresc Ziua Mondială a Apei 16.03.2010
Luni, 22 martie, de la ora 12, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, Aquatim va organiza la Colegiul Național Bănățean un proiect educațional pe tema apei.
În cadrul programului, care se va desfășura în sala festivă a Colegiului Național Bănățean, elevi din clasele a V-a, a VII-a și a VIII-a ai acestei școli își vor prezenta o parte din creațiile literare realizate cu această ocazie, constând în poezii și texte epice tematice, vor expune câteva proiecte de studiu având ca subiecte principale criza apei în lume, poluarea și inteligența acesteia. De asemenea, copiii vor pune în scenă o piesă de teatru, inspirată din basmul popular "Zâna Apelor" și vor face experimente chimice de laborator pentru determinarea calității apei.
Aquatim consideră educația ecologică o prioritate pentru orice organizație care activează în domeniul mediului, dar și o responsabilitate împărțită la nivel de comunitate. Obiectivul acțiunilor propuse anul acesta este de a-i conștientiza pe micii consumatori despre importanța protejării resurselor de apă împotriva poluării ca principal factor care amenință calitatea apei potabile. Copiii sunt un public important pentru conștientizarea asupra pericolului poluării și al risipei de apă. Credem că generația care vine trebuie și poate să fie mai responsabilă, și de aceea ne-am implicat și vom continua să ne implicăm, pe plan local în acțiuni educaționale și ecologice.
În fiecare an, Organizația Națiunilor Unite, care în 1993 a inițiat celebrarea Zilei Mondiale a Apei, stabilește o temă a apei în jurul căreia sunt planificate diverse evenimente. Tema anului 2010 se referă la comunicarea oportunităților și provocărilor privind calitatea apei, iar acțiunile din lumea întreagă se vor desfășura sub deviza "Apă curată pentru o lume sănătoasă".
Director General, Dr. ing. Ilie VLAICU |