Încă un pas spre o viață independentă 04.03.2010
Alte 6 persoane cu dizabilități intelectuale au început luni programul de practică/ucenicie, de data aceasta in cadrul Companiei Satimpex din Timișoara, prin proiectul "Start profesional pentru persoanele cu dizabilități intelectuale", finanțat de United Way Romania. Timp de 2 săptămâni, 3h/zi, cei 6 adulți cu dizabilități intelectuale, beneficiari ai serviciilor Fundației "Pentru Voi" din Timișoara, desfășoară diferite operațiuni în cadrul companiei Satimpex, sprijiniți de un reprezentant al "Pentru Voi". Activitățile pe care le desfășoară diferă ca și grad de complexitate: de la liniat, capsat, perforat, găurit la ștanțat cu un aparat special, în funcție de abilitățile membrilor echipei de practică. "Angajarea pe piața liberă a muncii este un ideal la care aspiră toți beneficiarii noștri, iar acest program este un pas înainte spre atingerea lui", a declarat Laila Onu, director executiv al Fundatiei "Pentru Voi" din Timișoara. Satimpex este o companie autohtonă care a înțeles că persoanele cu dizabilități intelectuale pot constitui o resursă umană valoroasă pentru desfășurarea activităților de producție. Această activitate de ucenicie nu se finalizează cu angajarea beneficiarilor în cadrul companiei, ci are ca scop sprijirea acestora pentru a-și dezvolta abilitățile de muncă practică, de socializare și comunicare în cadrul unui loc de muncă obișnuit, de familiarizare cu aspectele ce țin de angajarea pe piața liberă a muncii. Angajații companiilor care desfășurau aceste operațiuni pot, timp de două săptămâni, să preia alte sarcini mai complicate, în timp ce sarcinile lor inițiale sunt realizate de către practicanții de la "Pentru Voi". În plus, prin acest program de practică, compania pregătește oameni pe care ulterior îi poate angaja. Pentru mai multe informații ne puteți contacta la 0256228062, pentruvoi@pentruvoi.ro, www.pentruvoi.ro. Persoana de contact: Elisabeta Varga. United Way Romania este o fundație românească, afiliată la United Way Worldwide. United Way este un donator prin excelență local, care sprijină organizațiile neguvernamentale să ofere servicii de calitate către cele mai vulnerabile și dezavantajate grupuri din comunitate. Fondurile United Way provin din sponsorizpări de la companii, din donații salariale ale angajaților acelor companii și din alte contribuții. Biroul local United Way Timisoara funcționează de mai bine de un an și sprijină proiecte locale. Fundatia "Pentru Voi" are ca scop creșterea calității vieții adulților cu dizabilități de dezvoltare și familiilor lor. Este singura din România care oferă o paletă complexă de servicii comunitare pentru cei 175 beneficiari ai săi: 5 locuințe protejate, 2 centre de zi, un centru respiro, serviciu de angajare asistată pentru 100 beneficiari, unitatea protejată în care lucrează 46 persoane cu dizabilități intelectuale.
Biroul Relații Publice
|