Cinci bulgari au fost depistați la cerșit în Timișoara 26.08.2008
Polițiștii comunitari de la Secția 2 au depistat aseară, la intersecția străzilor Calea Torontalului cu Circumvalațiunii, un grup de cinci persoane aflate la cerșit. Când i-au luat pe cei cinci la întrebări, agenții au constatat că respectivii nu știau o boabă românește. De fapt, cei cinci, dintre care o minoră cu handicap evident de vedere și un tânăr tot cu handicap major - nu avea un picior deplasându-se în cârje, cu vârste cuprinse între 7 și 57 de ani, sunt din Vidin și Sofia și au declarat că veneau din Austria. Ei au mai spus că au cerșit în toate orașele întâlnite pe traseu până în Timișoara, dar din fiecare oraș au fost îndepărtați de autorități. Persoanele în cauză, care se deplasau cu un autoturism Lada și aveau acte de identitate asupra lor, au fost luate în evidență de polițiștii comunitari și au fost îndrumate către domiciliu, spre Calafat, pentru a ajunge în țara de origine. De altfel, au și declarat că este singurul lucru pe care îl doresc, acela de a ajunge cât mai repede acasă.
Purtător de cuvânt Poliția Comunitară Timișoara, Consilier Daniela Seracin |