Societate civilă

Federația Asociațiilor de Locatari Timișoara ca reprezentant al intereselor asociațiilor de locatari/ proprietari Timișoara acționează în mod continuu pentru o mai bună calitate a serviciilor pe care regiile prestatoare de servicii publice de gospodărie comunală le prestează cetățenilor din Timișoara.

În demersurile sale Federația Asociațiilor de Locatari Timișoara a cerut în repetate rânduri sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara, Consiliului Local Timișoara, Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului Timiș, Oficiului Consultativ pentru Protecția Consumatorilor de pe lângă Prefectură, parlamentarilor de Timiș, cât și Guvernului României.

Dintre problemele cele mai mari și care au făcut ca la instituțiile amintite să se înregistreze foarte multe sesizări a fost problema facturării la CALOR, în sensul că la multe asociații se facturează fără să se țină cont de indicațiile contorului și în multe cazuri s-a pus media fără să se explice clar cum s-a ajuns la acel consum. Alte probleme se refereau la neschimbarea la timp a contoarelor defecte cât și la faptul că s-au montat contoare pe un grup de clădiri și nu la fiecare clădire.

Dacă pentru aceste probleme soluțiile se pot găsi pe plan local, au apărut alte probleme datorate unei noi ordonanțe de urgență dată de guvern. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2002 care reglementează acordarea ajutoarelor de încălzire a nemulțumit o mare parte a populației Timișoarei făcând-o să scoată bani din buzunar și să își plătească cheltuielile la încălzire și apă caldă, deși trebuia să plătească doar diferența dintre costul încălzirii plus apa caldă și valoarea ajutorului de încălzire.

Conform acestei ordonanțe cererile de ajutor de încălzire pentru luna noiembrie s-au depus până în 25 decembrie iar procesarea s-a făcut până în 10 ianuarie. De aici se observă că nu se poate aplica, deoarece termenul de plată era sfârșitul lunii decembrie. Conform legislației anterioare cererile pentru noiembrie se depuneau până în 25 noiembrie și nu existau acest tip de probleme. Datorită faptului că Guvernul nu s-a consultat cu organizațiile reprezentative ale asociațiilor de locatari/proprietari au apărut unele aspecte nedorite. Solicitarea noastră de a corecta ordonanța a rămas fără răspuns cel puțin deocamdată.

Din păcate, a apărut o nouă ordonanță, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.197/2002 care scurtează termenul de plată de 30 de zile la 15 zile, deși Legea Serviciilor Publice de Gospodărie Comunală nr. 326/2001 a consfințit acest termen, lege ce a fost dezbătută de două parlamente ( cel de dinainte de 2000 și cel de după 2000).

Această ordonanță, emisă fără o analiză prealabilă în teritoriu, nu a ținut cont de faptul că populația a plătit o anticipație, că pensionarii și o mare parte din salariați nu primesc bani decât după data de 15 ale lunii și ca atare nu pot plăti taxele decât spre sfârșitul lunii. Din fondul de rulment aceste plăți nu mai pot fi făcute pe motiv că acest fond nu mai există, în cele mai multe cazuri el a fost consumat cu cei rău - platnici.

Și de această dată FALT a intervenit la domnii parlamentarii de Timiș și a depus proteste la instituțiile centrale abilitate dar nu s-a găsit rezolvare. La solicitarea noastră de a reveni la termenul inițial de plată, Ministerul Administrației Publice, prin nota nr. 150/IS/28.01.2003, ne-a comunicat că: “nu putem modifica termenul de plată de 15 zile calendaristice de la data emiterii facturii”.

Ca urmare am decis și inițiat de la Timișoara campania de strângere de semnături pentru anularea Ordonanței de Urgență nr.197/2002, acțiune care a fost foarte apreciată de populație din marile orașe.

Un prim set de semnături au stat deja la baza unei interpelări în Parlament. Nemulțumirea asociațiilor față de această Ordonanță a făcut să crească numărul de sesizări la Prefectură, fapt ce a făcut ca Prefectura să se adreseze Federației Asociațiilor de Locatari Timișoara pentru a prelua aceste sesizări și să le depună centralizat la Prefectură.

În ianuarie 2003, Guvernul a remis ordonanța nr. 6/2003 care acordă anumite facilități. Din păcate așa cum este formulată ordonanța, necunoscându-se modul de plată din orașul nostru se pare că cei din Timișoara nu beneficiază de acea bonificație de 10 % dacă plătim în termen, decât dacă am plăti integral factura lunii ianuarie ori se știe că prin contract noi în ianuarie trebuie să plătim doar 60%, restul se va plăti la factura lunii mai.

Sperăm că intervențiile făcute de FALT la Prefectură, promisiunea subprefectului de a discuta cu Curtea de Conturi și Guvernul României cât și interpelarea din Parlament să facă posibil ca și cetățenii Timișoarei buni platnici să beneficieze de această bonificație.

Această speranță poate deveni realitate având în vedere că Guvernul a pregătit o nouă ordonanță care vrea să reglementeze problemele per ansamblu, care au apărut în ultimul timp, numai că mai avem de așteptat și normele metodologice de aplicare care vor fi aprobate printr-o hotărâre a Guvernului.

FEDERAȚIA ASOCIAȚIILOR DE LOCATARI TIMIȘOARA