Raspunsuri la sesizări

Bungău T. Camil - “Strada Zugrav Nedelcu nu are nici o inscripție lipită pe zid – nici la intrarea din str. T. Vladimirescu, nici din str. 16 dec 1989.”

Răspuns: Vom analiza situația pe teren și vom lua măsuri de amplasare a plăcuțelor dacă acestea nu există.

Ovidiu Giulvezan – “Vă rugăm să reparați carosabilul străzii Brașov, în 2003. Traficul rutier ce leagă S – V orașului, cu al țării și al Europei trece pe aici.”

Răspuns: Lucrările de reparație ale carosabilului străzii Brașov vor fi incluse în programul de reparații pentru anul 2003 și se vor executa în funcție de disponibilitățile financiare.

Codrun Eugenia – Teodora – “Vă rugăm să terminați mai repede șantierul din zona străzii Feldioara, fiindcă circulația mașinilor grele distruge toate casele din vechiul centru cultural al Timișoarei.”

Răspuns: Lucrările de modernizare ale străzilor Gh. Doja și 1 Decembrie au fost întrerupte de condițiile meteo nefavorabile din lunile decembrie și începutul lunii ianuarie 2003. Primăria Municipiului Timișoara preconizează că aceste lucrări vor fi finalizate până la jumătatea anului 2003. Mulțumim pentru sugestii și aprecieri.

Măgheruș Marin, Avram Silvia – “Vă rugăm să prelungiți linia de autobuz 42 până la sensul giratoriu folosind același cap de linie ca în prezent”

Răspuns :Linia de autobuz 42 este o linie de transport provizorie înființată în urma suspendării linie de tramvai 7, datorită lucrărilor de modernizare de pe strada Gh. Doja, lucrări care se vor finaliza în martie 2003.

Prelungirea liniei de autobuz 42 până la AEM nu se poate realiza din următoarele motive tehnice: - strada Lidia, de la intersecția cu B-dul Sudului este foarte îngustă, existând multe autovehicule ale locatarilor parcate pe această stradă; - nu există posibilitatea amenajărilor de stații de urcare – coborâre pe acest tronson

Marocsek Ștefan – “Nu pot să înscriu la cartea funciară garajul pe care îl am pe strada I. Culea. Am contract de concesiune cu Primăria.”

Răspuns: Trebuie să veniți la sediul Primăriei cu următoarele acte: cerere de mână, CF (original, nu mai vechi de 30 de zile), copie după Autorizația de construcție, contract de concesiune valabil (copie) și planul întocmit de persoană autorizată să execute lucrări de cadastru. În cazul în care terenul nu este revendicat conform legii nr. 10/ 2001, legii 1/ 2000, legii 18/1991 se va elibera adeverință de existență. Cu această adeverință vă veți putea înscrie garajul la cartea funciară.

Danciuc Nicolae, Bodeanu Alex, Seculi Nicoleta, Rus Maria, Mihoc Ligia – “Cum se poate cumpăra spațiu publicitar în Monitorul Primăriei ?”

Răspuns: Vom analiza solicitarea dumneavoastră și în măsura în care există persoane și firme interesate să cumpere spațiu publicitar, contactați-ne la telefon 204886 – Biroul de Relații Publice.

Popescu Cristina Maria, Vlad Nicolae – Monitorul Primăriei Timișoara este o publicație lunară, distribuită gratuit către cetățenii orașului nostru. În fiecare număr vom publica hotărâri de Consiliu Local, detalii despre activitatea Primăriei și a regiilor din subordine, pentru că acesta este scopul ziarului nostru, de a informa contribuabilii cu privire la aceste aspecte. Vom analiza propunerea dumneavoastră privind distribuirea ziarului prin asociațiile de locatari. Oprea Iaroslav – Inspectoratul de Stat pentru Handicapați nu se află în subordinea Primăriei Municipiului Timișoara, așadar nu putem da curs sugestiei dumneavoastră.

Petre Pompilia – Într-unul din numerele viitore vom publica explicațiile legate de simbolurile care apar pe stema orașului. Mulțumim pentru rândurile frumoase și aprecierile făcute. Fiind o publicație care se distribuie gratuit, nu se pot face abonamente. Vom încerca să găsim o soluție mai eficientă de distribuire a ziarului.

Am primit din Forchheim, Germania o scrisoare din partea domnului Horațiu Ormenisan, însoțită de ziarul orașului Forchheim. „V-am trimis acest ziar al Primăriei Forchheim, oraș în care locuiesc actualmente și poate vă va inspira mai mult în ideea pe care ați început-o și care este benefică comunității.” Mulțumim pentru aprecieri.

Mulțumim pentru sugestiile făcute: Mircea Bucurescu, Munteanu Virgil, Matei Gheorghe, Emilia Paulescu, Szybinski Carol, dar și celor care nu și-au trecut numele.

Așteptăm în continuare sugestiile dumneavoastră.