Cotidian

În cursul anului 2002, Serviciul Administrare Mediu Urban din cadrul Direcției Tehnice din Primaria Timisoara, sub coordonarea viceprimarului Dorel Borza, a desfășurat ample activități de salubrizare generală a orașului. La aceste activități au participat și 200 de deținuți de la Penitenciarul Timișoara, repartizați în 4 detașamente de muncă, care pe bază de contract încheiat cu Primăria Municipiului Timișoara au pretat lucrări de salubrizare și igienizare a unor spații și terenuri.

Astfel, au fost efectuate lucrări de salubrizare și igienizare în toate cartierele orașului și de 2 și 3 ori în următoarele cartiere și zone: Mehala, Circumvalațiunii, Calea Aradului Est și Vest, Freidorf, Fratelia – Zona Văliug, Timocului, Neptun, Detunata, Șt. O. Iosif, Zona Calea Buziașului, Soarelui, Ștefan Stâncă, Dâmbovița, Iosefin, Tipografilor, Cartierul Plopi, pasaj str. Polonă.

De asemenea, au fost salubrizate de 2 ori malurile și spațiile de sub podurile ce traversează Canalul Bega, s-a decolmatat canalul de colectare a apelor pluviale din cartierul Kuncz și s-au salubrizat terenurile de la periferia orașului, situate pe străzile: O. Balea, Torontalului, Bacalbașa, Calea Urseni, Torac, Chimiștilor, Al. Spitalul Nou, Aleea Pădurea Verde și terenul de la Muzeul Satului.

În urma acestor activități s-au colectat toate tipurile de deșeuri: vegetale, reciclabile, solide și de altă natură, însumând cantitatea de 11.733 mc, cantitate care s-a transportat și depozitat la rampa Parța. Și pentru anul 2003 Primăria Municipiului Timișoara va contracta Penitenciarul Timișoara pentru prestarea activităților de salubrizare.