20 de ani de libertate

"Timișoara nu este România, la fel cum România, din păcate, nu poate fi Timișoara"

Interviu cu timișoreanul Ioan Holender, cetățean de onoare, directorul Operei de Stat din Viena, coordonatorul spectacolului dedicat celor 20 de ani trecuți de la Revoluția din 1989. Spectacolul va avea loc în data de 18 decembrie, în aer liber, pe o scenă amenajată în fața Operei.
În Piața Victoriei se va cânta Messa da Requiem de Giuseppe Verdi.
Comemorarea a 20 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989 va fi marcată printr-un spectacol grandios, un moment special de aducere aminte și de cinstire a memoriei acelora care și-au pierdut viața pentru libertate.
Spectacolul este organizat de Primăria Municipiului Timișoara în colaborare cu Opera Națională și Filarmonica Banatul.


Cinstire pentru decembrie 1989

R
: - De ce ați ales Requiemul de Verdi pentru momentul comemorării de la Timișoara?
IH: - Pentru că, din toată muzica, este compoziția care exprimă cea mai mare durere; cea mai mare reculegere; este compoziția care poate marca cel mai bine cinstirea pe care trebuie să o aducem celor care au murit la Timișoara în decembrie 1989. Chiar dacă este o piesă plină de contraste, este totuși ușor accesibilă muzical și are un impact uman, emoțional și muzical enorm.
R: - Am înțeles că vor fi pauze între cele șapte părți ale Requiem-ului….
IH: - Da, este adevărat. În mod normal, Requiemul se cântă dintr-o dată, fără pauze. A fost decizia noastră ca între cele șapte părți să facem câte o pauză, să avem șase momente de câte două-trei minute, în care se vor recita texte strâns legate de acele zile din decembrie 1989, texte foarte frumoase create de scriitorul Viorel Marineasa. S-ar putea să avem și o surpriză aici, deoarece am invitat-o pe consăteana noastră, ca să-i zic așa, Herta Müller, pentru a ne scrie și ea câteva cuvinte.
 
Requiemul de Verdi - artă totală

R: - Ați spus că va fi un spectacol-concert de două ore fără scaune, fără locuri VIP pentru guvernanți sau politicieni, un spectacol creat pentru oamenii acestui oraș. Este puțin uzual să se facă astfel de evenimente. De ce ați ales această variantă, mai ales la un spectacol la care este foarte probabil să avem o înghesuială de politicieni?
IH: - Deoarece în­cercăm, în conjunctura ac­tuală, să oferim un spec­tacol de artă totală, un spec­­tacol care cu­prinde au­zitul, văzutul, vor­bitul, un spec­tacol inspirat din muzica lui Verdi care să pătrundă cât mai adânc în sufletul, în memoria, în sensi­bilitatea oa­menilor care vor fi în Piața Operei. Nu e nevoie de VIP-uri pentru a face așa ceva, cum nici în decembrie 1989 nu au existat VIP-uri. Dorim ca tuturor celor care vor fi în piață să le arătăm, celor care au trăit zilele de sfârșit de decembrie 1989 să le reamintim, iar tinerilor care atunci poate nici nu erau născuți să le inducem ideea de a ști cui trebuie să le fie recunoscători pentru felul în care pot trăi astăzi.
 
Timișoara mereu altfel

R: - Sunteți foarte apropiat de România, de Timișoara în special. Totuși, trăind la Viena de atâția ani, puteți să priviți lucrurile cu o oarecare detașare. Ce s-a schimbat în acești 20 de ani?
IH: - Multe. Totul este mai bine, pentru că trăim în libertate, iar libertatea este cel mai de preț atribut pe care îl putem avea. Faptul că din libertatea asta nu am făcut nici pe departe ceea ce am sperat… este deja o altă discuție. Dacă ne uităm la înregistrările din decembrie 1989, vom vedea pe fețele acelor tineri optimism, bucurie, credință într-un viitor mai bun, speranță… dacă ne uităm astăzi la fețele tinerilor de pe stradă… nu vedem decât așteptare. Și, poate, tot o speranță; dar o speranță în sensul de „încă nu ne-am pierdut complet încrederea că nu putem să ne rezolvăm lucrurile într-un mod demn”.
R: - Vorbiți de România la modul general aici?
IH: - Evident! Despre Timișoara dacă mă întrebați… pot spune un singur lucru, pe care l-am zis de zeci de ori. Timișoara nu este România, la fel cum România, din păcate, nu poate fi Timișoara. Timișoara a fost mereu altfel. Cu toate încercările de nivelare, totuși, aici s-a făcut și s-a păstrat, ba chiar s-a consolidat, această poziție. Timișoara nu este „cârmăciuită” de oameni de partid, fideli doar unui grup politic, ci de gospodari autentici.