Finanțe

Până în 18 aprilie, Comisia de negociere, înființată în 14 martie 2003, în baza Legii nr. 550/2002  privind vânzarea spațiilor cu altă destinație decât cea de locuit, a vândut 32 de spații, din cele 74 negociate, în cele 14 ședințe pe care le-a avut. Suma obținută din vânzarea acestor spații este de 582.810 euro.

Există 388 de spații care urmează să fie vândute, din care 344 au fost evaluate la suma de 7.801.500 de euro.

Cel mai mare preț s-a obținut din vânzarea  magazinului CorsoTim și anume 9 miliarde de lei. Spațiul a fost inițial evaluat la aproximativ 600 de milioane de lei.

Banii, din care 15% merg la bugetul de stat, vor fi direcționați către finanțarea mai multor lucrări de infrastructură, în special reparații de drumuri.

Conform normelor metodologice în vigoare, noii proprietari ai spațiilor trebuie să achite acești bani în decursul a trei ani, cu o dobândă avantajoasă de 10% și cu un avans de 25%.

În urma evaluărilor făcute, doar cele 17 spații situate în Piața Victoriei valorează peste 2,4 milioane de euro. Comisia va continua politica de vânzare a acestor spații la prețul de piață.
Din cele aproximativ 400 de spații aprobate de Consiliul Local pentru a fi vândute, 50 de spații aparțin medicilor de familie. Viceprimarul Adrian Orza, președintele Comisiei îi sprijină pe medicii de familie, din aceste spații în inițierea demersurilor  pe lângă Ministerul Sănătății și pe lângă comisia de specialitate a Parlamentului României,  pentru ca aceștia să beneficieze de o perioadă de creditare mai lungă, în cazul achiziționării acestor spații. Conform legii, medicii de familie nu generează prin activitatea lor profit și ar trebui să beneficieze de condiții mai favorabile de cumpărare a acestor spații.