Actorii se fac, artiștii se nasc
Vladimir Jurascu
Întâlnirea este fixată pentru ora unu. În față, la intrarea actorilor. Renunț la „privilegiul” de a fi femeie și de a putea întârzia și grăbesc pasul. Mă întâlnesc cu cineva important. Cu un actor. Regizor. Crainic. Reporter. Realizator radio. Artist. Fost director al Teatrului Național din Timișoara .Cavaler al României. Cetățean de Onoare al Timișoarei… Încep să ezit: să renunț, să continui?Nu-l observ la timp, atentă fiind să găsesc intrarea cu pricina. Mă apropii, totuși, cu un zâmbet timid: Domnul ?

După aproape două ore de discuții, plec cu un sentiment ciudat: Vladimir Jurăscu a aflat mai multe despre mine, decât am aflat eu despre Vladimir Jurăscu. Încerc să recapitulez: 35 de ani pe scena Naționalului Timișorean, 55 de ani de activitate, peste 320 de roluri, patru teatre naționale, CD-rom editat de UNESCO recitând versuri din Eminescu, premii? cine mai stă să le numere. A câștigat cam tot ce se putea câștiga. Și a jucat…

Vorbim despre orice: roluri, dragoste, părinți, trecut, teatru, radio, prezent, amintiri… Vorbește cu pasiune, cu tărie în glas, cu emoție, cu dăruire. Acesta e cuvântul: dăruire. În viață tot ceea ce faci trebuie să faci cu dăruire. Și pasiune.” Eu până și prostiile le fac cu pasiune”, îmi mărturisește râzând. Îi plac oamenii dintr-o bucată. Fermi. Nu cei care te flatează și te lingușesc. Tata ar fi vrut să-l facă avocat. Râde. Să studieze la Dressden. Apoi se întristează. Văd două lacrimi mici în privirea albastră. Vorbește cu duioșie despre părinți. Pentru că părinții sunt sfinți.

Vorbește despre aceeași sfințenie cu care a slujit și el teatrul. 55 de ani. De aceea l-a emoționat când a primit Ordinul Național Serviciul Credincios în Grad de Cavaler. Pentru că el, Vladimir Jurăscu a slujit teatrul cu credință. Teatrul este cea mai minunată profesie din lume. Singura care îți permite să întruchipezi caractere umane. Să te identifici cu ele. Să fi dimineața majordom și seara rege. Vladimir Jurăscu s-a identificat cu toate rolurile pe care le-a jucat. Simt pasiunea din cuvintele lui, din tonul vocii. Și am impresia că nu încetează nici un moment să joace. Cu sinceritate. Cu dăruire. Cu pasiune.

A iubit toată viața femeia. Pentru că așa s-a nimerit să fie, îmi spune cu un zâmbet complice. Dar numai pe una a iubit-o cu pasiune, cu ardoare, mistuindu-se de dorul ei, dar neînșelând-o niciodată. Nici ea, Thalia, zeița teatrului, unica sa iubire, nu l-a înșelat niciodată. Și, în momentul acesta înțeleg că marile iubiri sunt pentru o viață. „Și acum mă mai întreb dacă eu am ales teatrul sau teatrul m-a ales pe mine. Și sunt sigur că TEATRUL m-a ales pe mine”. N-ar schimba nimic dacă ar fi să o ia de la capăt.

Nu s-a născut în Timișoara. Și nici Teatrul din Timișoara n-a fost primul din viața lui. Dar știe că e ultimul. În 69 când a venit în Timișoara, orașul i s-a părut admirabil. Nu a regretat nici un moment alegerea făcută. Sigur că ar fi putut pleca la București. Dar ce să facă acolo? De debut își aduce aminte cu zâmbetul pe buze. Se întâmpla pe când era elev la liceu și făcea în paralel Conservatorul. Unul dintre actorii care urma să joace în Apus de Soare s-a îmbolnăvit. A fost șansa lui. Profesorii l-au recomandat cu căldură. Știau ei de ce. După primul monolog, atunci, în seara premierei, sala a început să aplaude frenetic. „Și acum mai aud în urechi zgomotul aplauzelor”. A fost și director, la Teatrul din Timișoara. Și vocea i se înăsprește din nou. L-am condus cu o blândă severitate. Și nu mă îndoiesc deloc că așa a și fost.

Îl las să vorbească și rămân fascinată de expresivitatea, tăria, forța și pasiunea cu care vorbește. La un moment dat parcă nici nu mai contează ce ne spunem. Sunt fațete ale unei vieți de om. „Trei valize de amintiri”. Una mai frumoasă decât cealaltă. Pentru că viața e formată din lumini și umbre. La fel și oamenii. Oamenii care lui îi sunt atât de dragi. Pentru care el, ARTISTUL Vladimir Jurăscu a fost creat.

Din valizele cu amintiri, două îi sunt foarte dragi. L-a emoționat un gest unic. Un miracol, cum îi place să îi spună. S-a urcat în tramvai și în momentul când a vrut să composteze biletul, oamenii, recunoscându-l, au început să-l aplaude. Mi-au dat lacrimile, îmi spune, având din nou privirea înlăcrimată.

Dar cel mai mult l-a mișcat ziua când primarul l-a făcut Cetățean de Onoare al municipiului Timișoara. Îți dai seama, îmi spune, cetățean de onoare. Am plâns, atunci, în ziua aceea de la începutul până la sfârșitul ceremoniei de acordare a premiului. Și acum când ies seara de la teatru și mă plimb pe străzile luminate ale orașului, mă gândesc „Vladimire, ești Cetățean de Onoare al Timișoarei”. Ce poate fi mai frumos? Și îi dau din nou lacrimile.

După aproape două ore de discuții, plec cu un sentiment ciudat…. Îl cunoaște cineva pe Vladimir Jurăscu? Violeta MIHALACHE

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13409363