O vioara, vise si flori

La 2 noiembrie 1846,  Franz Liszt concerta în Sala Mare a ceea ce este astăzi cunoscut ca Palatul Baroc, din Piața Unirii, din Timișoara. Sala se dovedea neîncăpătoare pentru cei care au venit să guste muzica compozitorului maghiar.
157 de ani mai târziu, de Ziua Timișoara, tot în Piața Unirii, de astă dată în aer liber, vis-a-vis de  locul în care se întâmplase concertul lui Franz Liszt, un nou concert de muzică clasică avea loc. Organizatoarea și sufletul acestei noi premiere pentru Timișoara: Marta Teglas.  
 
Am în fața mea o tânără curajoasă, de numai 28 de ani al cărei vis nu e să concerteze pe cine știe ce scenă a lumii sau în compania unei orchestre extrem de faimoase. Nu, Marta Teglas e o fată care visează să coboare muzica simfonică din sala de concerte, pe stradă. Să-i demonstreze omului de pe stradă că muzica clasică e accesibilă pentru toată lumea, că nu e nici pe departe atât de complicată și pretențioasă cum ar crede unii. O tânără care a văzut cum visul ei devine realitate.

Experimentul a început acum doi ani, de 8 Martie. Când în clubul unui prieten a susținut un recital. De atunci, aproape în fiecare joi, la Art Club se țin concerte de muzică clasică. A vrut să vadă ce fel de oameni vin. Si s-a bucurat când a văzut că majoritatea lor sunt tineri. Iar atunci, când pe o bună parte din ei i-a văzut și la Filarmonică s-a simțit împlinită.
Si experimentul i-a reușit pe deplin, atunci, de Ziua Timișoarei, când, cu chipu-i aprinzându-i-se de bucurie, a văzut cum mii de timișoreni, în spațiul generos al Pieții Unirii, o aplaudă cu frenezie, după două ore de concert. Cel mai mare public pe care l-a avut vreodată. Si cel mai lipsit de omogenitate, aș spune eu. Oameni diferiți, vrăjiți de muzică și de o orchestră necunoscută, apărută din vise și ambiție.

Îmi vorbește cu entuziasm despre toți cei care i-au fost alături: de la prietena ei, Simona Popovici, care a înțeles din prima că ea este omul potrivit pentru organizarea  acestui concert curajos, la domnul director Bucătaru care a sprijinit-o cu partituri și tot ce mai era nevoie, la toți colegii ei de orchestră care au venit din concediu ca să o susțină în inițiativa pe care a avut-o. O vorbă frumoasă pentru fiecare în parte…

Orchestra Timișoara, născută pentru a bucura timișorenii de Ziua orașului lor, este formată din 48 de persoane, împreună artiști deja consacrați ai Filarmonicii, cu studenți ai Facultății de Muzică și cu elevi de pe băncile Liceului de Muzică. Toți au venit pentru a sprijini visul unui om generos: să facă accesibilă pentru toată lumea muzica simfonică. Si mai presus de toate să-i sprijine și să-i încurajeze pe cei tineri. Cei care merită o șansă. Așa a făcut și cu Cari Tibor, un tânăr talentat pe care l-a lăsat să-și dirijeze propriile compoziții. Se uită la mine, și cu privirea întrebătoare îmi spune ”când ar mai fi avut ocazia asta?” 

Iar experimentul nu se termină aici: pasul următor – un concert de muzică clasică în Peștera de la Românești. Apoi, probabil permanentizarea concertelor, în aer liber, în Piața Unirii.
Simt în glasul ei convingerea că rolul ei este de a încuraja și promova tinerii. O întreb dacă ei i-a acordat cineva șansa de a o alege dintre mulți alții și de a o „împinge” în față. Nu ezită în a-mi răspunde: și din șirul lung de nume pe care mi-l spune mă lasă să înțeleg că un om generos nu e niciodată singur.

Mama ar fi dorit să facă artele plastice. Dar destinul a ales să fie vioara. O vioară care promite să-i realizeze cel mai arzător vis al ei: un chioșc plin de flori, în aer liber, o orchestră simfonică iar ea să fie solista. Să poată, în felul acesta să demonstreze tuturor crezul vieții ei: că tinerii merită promovați și că muzica simfonică e pe înțelesul tuturor!

Violeta MIHALACHE

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13641534