Autonomia regională - între perspective istorice și culturale (I)
La rubrica Profil de timișorean, pentru câteva luni, vom avea posibilitatea să descoperim câteva personalități locale, timișoreni prin naștere, devenire, afirmare sau reprezentare: Daniel Vighi, Victor Neumann, Adrian Orza, Adrian Cioroianu, Bodo Barna, Vasile Docea, Toro Tibor, Dumitru Ganț.

Prilejul este o întâlnire, organizată la finalul lunii ianuarie, de către Atelierul Ariergarda și denumită „Autonomia regională - între perspective istorice și culturale”.

Vă prezentăm în continuare discuțiile purtate în aceea frumoasă și friguroasă sâmbătă de final de ianuarie, în spațiul fermecător al librăriei Joc secund.

Impresiile vă aparțin!

Vasile Docea: Vă doresc bun ve­nit! Numele meu este Vasile Docea, con­ferențiar la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj. Bun venit din partea mea, cât și din partea organizatorilor acestei în­tâlniri, și anume Atelierul Arier­garda. Ce înseamnă Atelierul Ariergarda o să vă povestească Daniel Vighi. Tema dez­ba­terii, întâlnirii de astăzi este o pro­blemă extrem de actuală, și anume, poli­ticile de regionalizare și problema au­to­nomiei regionale. Avem invitați per­soane proe­minente ale domeniului, abor­darea va fi una interdisciplinara, sau din di­ferite puncte de vedere. O să-l rog pe Daniel Vighi să facă prezentarea Ate­lie­rului Ariergarda. Ne aflăm în spiritul une­ia dintre direcțiile în care își propune să acționeze acest Atelier și anume în acea civică și nu în cea literară.

Daniel Vighi: Câteva cuvinte des­pre acest Atelier, pe scurt și apoi in­trăm direct în discuția care este foarte in­citantă, vie și pe calendarul politic al par­tidelor și a democrației noastre, ca o ur­gență de reflectat asupra ei și de lim­pezit conceptual.

Referitor la Atelierul Ariergarda, el este inițiativa unei încercări de a pro­mo­va literatura și proza în Timișoara. De vreo 3-4 ani a reînceput interesul pe zona prozei literare și atunci am so­cotit necesar să încercăm să intrăm în această competiție națională, în primul rând cu Iașiul, iată des­centralizarea culturală funcționează des­tul de bine (…) Avem și o com­po­nentă civică, i-am zis Atelierul civic și am avut și câteva dezbateri, una dintre ele a și stârnit și un soi de dezbatere pâ­nă în pragul scandalului. (…) Refe­ri­tor la dezbaterea de astăzi, ea s-a impus cu preponderență de câțiva ani. sunt aici oa­meni care fac politică, care reflectează asupra ei, care au scris despre politică – le mulțumim pentru prezența lor și so­cotim că Timișoara poate să dea un sem­nal de abordare într-o zonă de nor­ma­litate a acestei teme care a fost ta­bui­zată multă vreme dintr-un fel de în­cercare de a bloca pur și simplu dez­ba­te­rea publică. Iată vă amintesc, există o revistă ex­trem de interesantă care a apărut la Cluj, revista Provincia, care a stârnit o dezbatere destul de aprinsă în mediile intelectuale și noi am socotit că acolo multe din conceptele pe care le-am lansat referitoare la problema descentralizării și a autonomiei regionale poate nu au fost destul de bine înțelese. În primul rând, un concept asupra că­ruia poate o să revenim – al trans­et­ni­cității în dezbateri de felul acesta și o să în­cercăm să analizăm să vedem ce în­seamnă acest lucru. Înseamnă un tip de abor­dare în care conceptele se vor eli­bera de ceea ce a dus la tabuizare a discur­sului pe marginea promovării acestor idei. Politicienii pot să con­firme faptul că în toată Europa aceste descentralizări, autonomii și re­giuni sunt astăzi o poveste de succes și o poveste cu care va trebui să ne con­frun­tăm. Vreau să citesc un răspuns pe care l-am dat unei anchete organizate de revista Tribuna din Cluj pe această te­mă a descen­tra­lizării:

I-am spus Necesitatea revoluției instituționale în România: „Importanța regiunilor în țările occidentale s-a impus din considerentele pragmatice al gu­ver­nării de după cel de-al doilea război mon­dial. Pur și simplu asta este ex­pli­cația și nicidecum dorința sinucigașă a gu­ver­nelor europene de a distruge unitatea pro­priilor state guvernate. Transferul atri­buțiilor administrative spre unități re­gionale, sub-naționale, este validat de ex­periența pozitivă a unui îndelung pro­ces de descentralizare și auto­guvernare lo­cală. Aceste 2 concepte s-au impus pe cale naturală, în dauna centralismului in­stituțional, și au făcut cu putință apa­riția puterilor regionale în Europa co­mu­nitară. In Italia, după debutul re­con­strucției regionale, din 1970 – sunt 34 de ani de experiență a regionalizării Ita­liei – se poate observa că moștenirea ca­pitalului social al dezvoltării are ră­dăcini încă din epoca medievală. Sudul Ita­liei a moștenit o tradiție aristocratică, ie­rarhizată monarhic, în timp ce Nordul a fost beneficiarul unei lumi marcate ci­vic și comunitar prin republicile co­mu­nale. Acest fapt este de o importanță esen­țială pentru dezvoltarea țării de du­pă reforma administrativă a țării din anii 70 care desparte statul italian de moș­tenirea modelului francez na­po­leo­nean din veacul al XIX-lea. Conform po­litologului Robert Put­nem, pentru Ita­lia regio­nalizarea a avut con­se­cințe în mod cert benefice economic. Por­nind de la aceste con­cluzii putem spune că în România res­tructurarea din temelii a sta­tului este esen­țială pen­tru vi­itorul nos­tru co­­mun. Pro­fe­so­rul Daniel Barbu a afir­mat tran­șant la sfârșitul a­nu­lui tre­cut fap­tul că sta­tali­ta­tea ro­mâ­nească tre­buie reformulată revo­luționar și din te­me­lii întrucât a ră­mas neschim­ba­tă din vre­mea lui Cuza. Această flag­rantă întâr­zie­re are con­secin­țe dezas­troa­se asupra pro­cesului de mo­der­nizare a României. Și asta pentru că din păcate, România și clasa ei politică pen­dulează în in­certitudini alimentate de o men­ta­litate ana­cronică de tip centralist și au­toritarist. Suntem adică, în termenii revoluției instituționale italiene mai aproa­pe de moștenirea Siciliei și Sardiniei decât al aceea din Nordul și Centrul Italiei. Grupul din jurul revistei Provincia și memorandumul privind regionalizarea României, pe care acesta l-a adus în dezbaterea publică a avut în vedere ca reforma statalității românești să aibă o esen­țială componentă istorică. Ex­plicația este la îndemână și concluziile ei au în vedere învățămintele re­gio­na­lizării italiene în care discrepanțele Nord – Sud au fost tranșate în sensul istoric al regionalizării capitalului social care a atras puține be­neficii generale. Ne­cesitatea regio­na­lizării capitalului social este evistulată de soarta Su­du­lui,care spune Putnam, este o lecție pen­tru lumea a treia de astăzi, și pentru fos­tele țări comuniste din Eurasia de mâine care se îndreaptă nesigur spre au­to­gu­vernare. Explicația este la în­demână și o dă politologul american, pen­tru stabilitate politică, pen­tru efi­ciența guvernării și chiar pentru pro­gresul economic, capitalul social este chiar mai important decât cel fizic sau uman. Mai mult încă, multe dintre fos­tele societăți comuniste avea tradiții ci­vice sărace înainte instaurării comu­nis­mului, iar conducerea totalitară a se­că­tuit chiar și acest mic capital social. Pa­lermo ar putea reprezenta modelul vi­itor al Moscovei, zice Putnam. Iată așa­dar, cuiul Pepelii în dezbaterea reformei ins­tituționale românești: utilizăm sau nu capitalul social istoric care este chiar mai important decât cel fizic sau uman. Es­te limpede pentru cine vrea să vadă, că regionalizarea coerentă pe criterii is­to­rice poate pune mai bine în evidență re­sursele dezvoltării decât un decupaj re­gional fără nici un criteriu, realizat de mân­tuială și pentru a bifa o cerință a Uniunii Europene. Capitalul social ca re­sursă esențială a dezvoltării regionale are o dimensiune istorică bine definită în România. Astfel, din punct de vedere istoric, există în țara noastră, o moște­ni­re centralistă de tip ierarhic, aristocra­tic, și clientelar, în vechiul Regat, ase­mă­nător Siciliei și Sardiniei. În aceste vechi provincii, influența preponderent fran­ceză de tip napoleonean, a statului cen­tralist, este mai marcantă față de Tran­silvania, Banat și Nordul Buco­vi­nei, care au o moștenire preponderent ger­manică, mai aproape de cerințele ins­tituționale contemporane. Aceste pre­mi­se favorabile ale unui capital social pozi­tiv, pot asigura accelerarea dezvol­tă­rii pe întregul cuprins al țării. Dilema es­te dacă putem să urmăm un asemenea parcurs similar Italiei sau îl boicotăm prin demagogia unității statale? Adăugați la asta faptul că așa cum arată experiența ita­liană sau spaniolă, odată eliberate de con­strângeri statale cen­tra­liste, regiunile isto­rice utilizează capitalul social pozi­tiv și se comportă în felul unor lo­como­tive ale dezvoltării naționale. So­lida­ri­ta­tea se poate manifesta pe baze mai aproape de o corectitudine a beneficiilor dezvoltării, prin acordarea transparentă, sta­bilită procentual a redistribuirii. Nu avem deloc premise ale unei solidarități au­tentice, atâta vreme cât șoferii de prin Ba­nat, spre exemplu, deși contribuie sub­stanțial, conform parcului auto, la fon­dul drumurilor, constată că au cele mai proaste șosele din țară, pentru că au votat altfel decât fiefurile fraților Se­che­lariu, bunăoară. Or acest fapt pune în criză, tocmai solidaritate clamată de­ma­gogic în București.” Acesta a fost răs­punsul pe care l-am acordat. (…). Mul­țumesc.

Vasile Docea: Mulțumim, Daniel Vighi. Problema a fost lansată. Să încercăm să-i găsim soluții de rezolvat. Nu o să o rezolvăm acum, probabil că nu se va rezolva într-o vreme foarte scur­tă, dar ea trebuie tratată. Domnul pro­fesor universitar Victor Neumann cu o intervenție în care să pătrundă în pro­funzimea termenilor și să lămurim ce înseamnă câțiva termeni cu care ope­răm: neam, națiune, regiuni, strategii de abor­dare a problemelor regiunii.

Victor Neuman: E o temă extrem de incitantă. Cred că primul lucru care îl avem de făcut și aș încerca să profit de faptul că sunt mai mulți reprezentanți ai partidelor politice și ai administrației locale, ar fi ca această dezbatere să pună în evidență diversitatea opiniilor, ar tre­bui consemnate aceste opinii, redac­ta­rea unui proiect într-un cadru insti­tuțio­nal adecvat și prin contribuția unei echi­pe de specialiști în domenii precum mana­gement, istorie, geografie, litera­tu­ră, multiconfesionalism, multicultu­ra­lism, antropologie. Acest proiect să fie prezentat CJT și CLT unde să fie adop­tate anumite puncte din el, și mai apoi prezentarea de către parlamentarii de Timiș, în Parlamentul României. Așa se face un pro­iect solid. Fi­nalmente im­plemen­tarea pro­iec­tu­lui. Ad­mi­­ni­stra­ția, po­litica, via­ța in­te­lec­tual-uni­ver­sitară și mass-media tre­buie să co­laboreze pen­tru a reuși un asemenea pro­­iect.

Intrând în ceea ce cred eu că sunt no­țiuni cheie pentru aceas­tă dez­ba­tere, eu doar le enu­măr.

Stat-na­țio­nal, tre­bu­ie să avem mare aten­ție că pen­tru Eu­ro­pa de Vest sta­­tul na­țiune are alte sem­nificații decât pentru Eu­ro­pa de Est.

Regiune – re­gio­na­li­za­re, terito­ria­­litate, des­cen­­tralizare și centralism, au­to­nomie regio­na­­lă, federalizare – un ter­men ca­re a creat frisoane în viața po­liti­că, dar și în me­diile academice, etnicitate – un termen foarte des întâlnit în toate discursurile și politice și intelectuale, fără să se cu­noas­că exact conotațiile aces­tui termen, care este foarte înrudit cu ter­menul de tribalism care duce la comu­ni­tarism, care duce la închidere de fapt, în­tre diferitele comu­nități existente într-o regiune sau țară. Acest separatism es­te păgubos la un moment dat, dacă nu e dublat multicul­turalismul, și genul acesta de recu­noaștere a diversității co­mu­nitare, de o cunoaștere reciprocă, de o trans­misie reciprocă de valori. E vorba, acolo, unde trăiesc două sau mai multe gru­puri cultural- ling­vis­tice, le numesc eu, de o comunicare biling­vă sau tri­ling­vă, de schimburi de valori, de trans­cul­turalitate. Deci, termenul de etnic este foarte înrudit cu cel de trib, de Stamm, de Volk în germană, spiritul tri­bu­lui, spiritul poporului. Împreună cu acest concept nu putem construi so­cie­­tatea civică. Civismul este con­trar acestui termen. Deci, intrăm într-un conflict din punct de vedere mental, cul­tural, folosind termenul de etnicitate. Evi­dent că fiecare își poate recunoaște o anumită apar­te­nență, este bine la un mo­ment dat, dar faptul că el face caz, în orice împrejurare de aceste apar­te­nen­ță, fie confesională, fie etnică, este pă­gubos.

Un alt termen important – cultură na­țională. Kultur Nation a definit națiu­nea germană între 1871 și 1945. E cea mai proastă perioadă din istoria Ger­maniei. Acest termen este născut în Roman­tis­mul ger­man și se bazează pe noțiune de Stamm, de Volk. Kultur Nation în­seamnă asocierea culturală, lingvistică cu ideea de națiune. Ideea de națiune în­seam­nă, totuși, altceva, la scara Eu­ropei Occidentale, începând cu secolul al XVIII lea. (…)

Kultur Nation este o grefă ne­reu­șită pe ideile iluministe. Ceea ce n-am asi­milat în Europa de Est este curentul Iluminist. Acesta a fost foarte frag­mentar asi­milat și numai datorită elementelor ro­mantice. Din această pricină, noi avem na­țiuni de tip tribal, în Europa de Est. Vreau să vă aduc aminte că aceasta este prin­cipala motivație, a războiului civil din Yugoslavia. Aici, sârbii și croații s-au respins unii pe ceilalți datorită acestui tip de raportare la propriile origini și la pro­pria identitate colectivă.

Și la noi se manifestă asemănător dar nu a ajuns niciodată la grade de exagerare, la pericol.

Un alt termen important este con­fe­sionalism și confesiune – e foarte im­por­tant ce discutăm despre religie, dacă ac­ceptăm ca religia să se amestece în treburile statului, în treburile admini­stra­ției, sau nu. Vă atrag atenția că sunt mai multe religii la nivelul fiecărei regiuni și la nivelul statului. Modernitatea con­stă nu în asocierea religiei cu politica ci în separarea bisericii de stat. De ce? Pen­tru că sunt 2 modalități de a gândi dife­rite. Avem de a face într-un caz cu dog­ma, iar în celălalt caz trebuie să avem de a face cu o gândire deschisă, liberală în care facem o analiză întotdeauna rațio­nală, în care nu intervine factorul religios ca dominant și determinant în de­cizia politică sau administrativă.

Un alt termen este cel de cultură po­litică în sensul de pregătire a discursului astfel încât să înțelegem exact ce înseamnă social-democrație. Noi nu avem în România doctrina social de­mocrată. Nu își pot defini foarte bine, spre exemplu PSD-ul sau PD-ul social democrația, foarte bine. Nu se regăsește în discursul domnului Boc sau a dom­nului Năstase exact sensul social-de­mo­crației. Asta trebuie foarte bine asu­mat, dacă vrei să joci un rol social democrat pe o piață ca piața românească de idei politice și de viață politică. Pe urmă în ca­zul liberalilor – uitați-vă confuzia prin alian­ța dintre cele 2 și prin discuțiile con­tradictorii vis-a-vis de unirea celor 2 partide (PD - PNL). Cele 2 partide au fiecare câte o doctrină, care nu în toa­te sensurile sunt similare. Există mai mul­te diferențe decât similitudini.

Regionalizarea depinde de modul în care puterea centrală este dispusă să delege o parte din autoritatea ei admini­stra­tivă, politică, educațională și econo­mi­că la nivel sub-statal, adică să delege CJT, Prefecturii, Municipalității o parte din atribuții.

Regiunile și adminstrațilie regio­na­le create prin descentralizare sunt sin­gurele care pot schimba vechile struc­turi. Acestea pot să provoace o mutație, o revoluție administrativă. (…)

Prin renunțarea la unele din puterile sta­tului în favoarea administrației regio­na­le se poate asigura o tranziție mai fireas­că spre integrarea în Uniunea Euro­peană. Una din marile probleme care există în spațiul nostru este de natură culturală și politico-ideologică respec­tiv discrepanța dintre modul de organi­za­re și înțelegere a administrației politice în Europa de Vest și acela din Europa de Est. În vreme ce statele vestului re­nunță la puterile statului națiune în favoa­rea UE, a europenizării și globa­li­zării, statele din Europa de Est conti­nuă…

Daniel Vighi: Iartă-mă puțin, re­nun­ță în favoare Europei în plan înalt, în verticalitate, și de asemenea în planul sub­sidiarității, în jos..

Victor Neumann: Sigur că da

Daniel Vighi: Este o dublă re­nun­țare, una către Europa și alta către pu­terile regionale.


(Continuare în numărul viitor)


 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13409402