Autonomia regională - între perspective istorice și culturale (II)
La rubrica Profil de timișorean, pentru câteva luni, vom avea posibilitatea să descoperim câteva personalități locale, timișoreni prin naștere, devenire, afirmare sau reprezentare: Daniel Vighi, Victor Neumann, Adrian Orza, Adrian Cioroianu, Bodo Barna, Vasile Docea, Toro Tibor, Dumitru Ganț.

Prilejul este o întâlnire, organizată la finalul lunii ianuarie, de către Atelierul Ariergarda și denumită „Autonomia regională - între perspective istorice și culturale”.

Vă prezentăm în continuare discuțiile purtate în aceea frumoasă și friguroasă sâmbătă de final de ianuarie, în spațiul fermecător al librăriei Joc secund, urmare a numărului trecut.

Continuare din numărul trecut

Victor Neumann: Cum se poate depăși discrepanța dintre Europa de Vest și Europa de Est? Prin afirmarea dimensiunii civice a națiunii, prin construcția regională pe criteriul setului de valori culturale și confesionale, definitoriu în Banat, în Transilvania, în Moldova. Nu trebuie să se supere nimeni că vine dintr-o altă regiune și s-a așezat aici, că există anumite diferențe care conturează Banatul din punct de vedere istoric, economic, confesional.

Daniel Vighi: Mai ales că forma de manifestare e inclusivistă, nu exclusivistă – cel puțin în tradiția bănățeană, de tip american: cine e aici, e bănățean, nu contează de unde e. Deși există și exclusivism – eu știu asta– nu vreau să spun utopii, dar totuși conviețuirea e bună. Bunăoară, în anii 60, oltenii, în anii 80, moldovenii, dar acum, de exemplu, în satele bănățene, moldovenii – mulți dintre ei – sunt factori economici, că a noastre „bătrâne” nu mai pot să lucreze. Fenomenul acesta se întâmplă și în lumea occidentală…

Adrian Cioroianu: și tot cu oltenii, și tot cu moldovenii…

Victor Neumann: Baza culturală bănățeană de limbă română are foarte multe relații cu Oltenia.

Daniel Vighi: Sigur că există un război româno-român, dar asta nu înseamnă că discuția nu poate fi dusă dincolo de această mentalitate.

Victor Neumann: Un alt element ar fi acela de educație, învățământ, prin estomparea exagerărilor comunitariste, și chiar de tip regionalist în sens peiorativ

Daniel Vighi: de șovinism regional,

Victor Neumann: Prin construcția regională nu înțelegem separare vis-a-vis de stat, ci înțelegem o cooperare în interiorul statului, dar pe baza unei administrații locale mai puternice.

Daniel Vighi: Mulțumim. Bodo Barna, vă rugăm,

Bodo Barna: Sunt cadru universitar la Universitatea Babes Bolyai din Cluj, trăiesc în Timișoara și predau și la Universitatea de Vest Timișoara. Aș dori să citesc o frază dintr-un text pe care îl am:

„Starea dureroasă în care ne găsim, ne îndreptățesc să credem că vina dezastrului mare care atinge din temelii cele mai importante drumuri ale existenței noastre de stat și de neam, o poartă sistemul de guvernare. Un sistem centralizator care din când în când își ridică capul hidos, dezorganizează, distruge totul și oprește propășirea acestei țări și fericirea fiilor ei din provincie.” E vorba de un text de acum 75 de ani care îi aparține lui Romul Boilă, universitar de marcă din Cluj, care a venit în criza provocată de revenirea lui Carol în țară și preluarea frâielor guvernării de către el – a venit cu o nouă propunere de constituție. El propune descentralizarea țării. Acest proiect al lui nu a avut sorți de izbândă. (…)

Consider că singurul element care definește regiunea este identitatea. Dacă mă identific cu ceva, dacă eu îmi asum acel ceva, acel ceva există. Banatul există pentru că avem această populație care își asumă această tradiție existentă în această zonă. Din acest punct de vedere, regionalismul și regionalizarea sunt două concepte culturale diferite. Regionalismul este o construcție civică, la ceea ce participăm acum, noi, o recunoaștere a unor apartenențe și identități. Regionalizarea este un act administrativ. Problema e dacă regionalismul se întâlnește cu regionalizarea. (…)

Adrian Cioroianu: Evident că nu e nici o surpriză că astfel de dezbatere are loc la Timișoara. Nu vorbesc în calitate de senator de Timiș, nimic din ce spun acum nu are o perspectivă politică. Aș vrea să vorbesc puțin despre istoria acestei idei, a regionalizării – așa cum o văd eu. Fiind o perspectivă istorică, sper să fie și una intelectuală. Am anumite rețineri și am anumite speranțe. Încep cu două – trei precizări pe care le consider obli­gatorii – și eu cred că politica în România face prea des abstracție de universitari. Este un lucru împotriva căruia trebuie să ne mani­festăm foarte puternic și cei care au intrat în politică și cei care nu au intrat în politică. Am prie­teni foarte buni la Par­tidul Democrat și am colaborat admirabil cu ei și cred că această ală­tu­rare în alianță ne-a apropiat de acest cvasi-succes în alegeri pentru că nu a fost un succes sută la sută. N-are rost să ne îmbătăm cu apă rece. A fost un succes încurajat de victoria unui anumit personaj, care din fericire e președinte la ora asta. Eu cred că s-a lucrat foarte bine, dar eu nu văd o fuziune. De ce nu o văd? Pentru că nici măcar în România nu-mi imaginez cum un liberal și un democrat ar face doi conservatori sau doi creștin-democrați. Dacă aceasta este condiția să se meargă spre Partidul Popular eu nu văd posibilă – se poate să mă înșel, se poate să țin prea mult la spiritul liberal, dar atâta vrem cât proiectele liberale pe care noi le-am promis românilor n-au fost duse la capăt, eu nu cred că trebuie să abjurăm de la această titulatură. Și sper ca alianța să meargă în continuare la fel cum a mers până acum.

Regiunile la noi au fost la fel de bine structurate de la bun început, ca și ideile politice. Criza identitară în care noi ne aflăm și ca spectru politic, își are rădăcina inclusiv în aceeași criză identitară pe care o avem la nivel de regiune. Așa cum cred că trebuie să reconstruim regiunile, așa cred că trebuie reconstruite și identitățile politice: cine e liberal să fie liberal, cine e țărănist, să fie țărănist etc.

Fiind liberal am o istorica stima pentru un personaj care a fost Ionel Bratianu. Cu toată această stimă pentru Ionel Brătianu – în opinia mea cel mai mare om politic pe care l-a avut România în secolul trecut și cel mai mare prim-ministru pe care l-am avut, poate, de când există la noi prim-miniștri – cred că a făcut o mare greșeală după primul război mondial. O greșeală pe care putem să o înțelegem acum, dar care poate nefăcută în acel moment ar fi dus România pe alte coordonate. La ce mă refer? România trebuia să aleagă după Marea Unire între două modele: era modelul german al unui stat care de la bun început dădea atribuții și drepturi regiunilor sale. Modelul german presupunea un centru administrativ și în rest regiuni foarte puternice, fiecare specializată în felul ei. Nu s-a adoptat modelul german al unei țări cu mai multe centre, s-a adoptat modelul francez al unei capitale monopolizatoare, centralizatoare, dominatoare uneori.

(…) Mie mi se pare că în ultimii 60 – 70 – 100 de ani, rolul provinciei în România a scăzut. O spun ca provincial – eu sunt provincial și sunt foarte mândru de acest lucru. Nici nu știu ce înseamnă să fi bucureștean. Nu m-am născut la București, era cât pe aici să mă nasc la Timișoara, tatăl meu a lucrat la IRA, a fost o chestie de destin, de familie.

Rolul provinciilor a scăzut, pentru că, până prin anii 30, fiecare oraș era mult mai important, decât azi, în raport cu centru. Practic ce s-a întâmplat la noi de la Cuza încoace a fost, în fond, o încercare a Bucureștiului de a momi orașele de provincie cu tot felul de promisiuni.

Eu cred în regionalizare, dar cred în același timp că operație chirurgicală nu se poate face în ideea de a o grăbi printr-o revoluție instituțională. Nu cred, pentru că știu pasivitatea și indolența factorului instituțional. Reformarea lui presupune efectiv o revoluție. Nu cred că noi azi ne mai putem permite una, fie și numai datorită faptului că poate să fie o dovadă de neseriozitate să ai prea multe revoluții în trecutul tău. Noi am avut cam multe.

Această regionalizare se va face, doar că nu va fi una după criterii politice, ci va fi una economică. De ce îmi doresc acest lucru? Vorbeați de drumurile din Moldova care, într-adevăr, nu sunt ca în Banat. Acea dezvoltare a unor rețele strict de infrastructură, a fost făcută printr-o decizie politică care a avut subiectivismele ei. Timp în care, regiunile din vestul României dădeau mai mult la buget și luau mai puțin. Asta e rolul politicului: să creeze o disparitate și o nedreptate. Cred că această regionalizare economică e singura care se poate face firesc. În regionalizarea economică se vede și eficiența și productivitatea, și filosofia muncii, și un lucru foarte important – cultura politică. Mă refer la ideea de muncă sau chiar la aceea de petrecere a timpului liber, ideea de tratament al familiei, al părinților sau a urmașilor. Toate astea sunt foarte diferite de la Estul la Vestul României, și mai nou, de la Nord la Sudul României. Noi suntem stereotipat programați să gândim în Est și Vest.

(…)

De ce e bi­ne să fi provincial? Am găsit o mul­țime de argu­mente: înce­pând de la Traian, care era un provincial înainte de a ajunge îm­păratul Ro­mei – se născuse în Spania. Dom­nul Boda Barna când vorbea, i-am urmărit ges­tica și am ob­servat că are un ceas ace­eași marca cu al meu - și l-am întrebat un­de e născut. Mi-a răspuns – în Secuime, dar trăiesc de 40 de ani la Timișoara. Eu nu sunt născut în secuime, nici nu trăiesc de 40 de ani, în Timișoara, și mă gândeam uite ce în­seamnă, până la urmă, Euro­pa în care intrăm: doi oameni care nu s-au în­tâlnit nicio­dată, ajung să aibă un ceas, făcut în Spania – și închei aici paranteza cu Traian. Încheie cu ceea ce mi s-a întâmplat mie în această toamnă. Scăpat de povara unei campanii în care trebuia să fiu mai atent cu ceea ce spun, vă rog să mă credeți, am fost efectiv șocat, în momentul în care, nu partidul pe care eu îl atacam, ci un partid pe care nu l-am atacat niciodată, a spus despre mine că sunt impus de la București. E vorba de PNȚCD-ul, reprezentat aici de prietenul nostru, domnul Adrian Orza. Am fost șocat, de ce? Când am fost în Canada să-mi fac doctoratul, eram european. Când mă duceam în Statele Unite eram canadian, dacă spuneam că nu sunt canadian, eram tot european. În Canada nu peste tot eram european, în unele locuri eram din Quebec. La București eram provincial, aici în provincie sunt bucureștean. Și m-am gândit că această fugă dintr-o identitate în alta poate e ceva mult mai comun nouă, decât ne-am putea imagina. Mulțumesc.

Vasile Docea: Domnul Toro Tibor

Toro Tibor: Eu aș rămâne la acea dihotomie între descentralizare și centralism, pentru că este un subiect foarte interesant și este într-un loc important în programul actualei guvernări, și pe undeva bate spre acea autonomie regională deși este mai puțin decât ea. Un prim pas spre autonomia regională ar fi un proiect consistent de descentralizare.

Descentralizarea înseamnă listarea acelor legi care au tangență cu puterea centrală și puterea locală, de împărțire a acestor puteri. Trebuie modificate o serie de legi, începând cu Legea dezvoltării regionale, Legea administrației publice locale, Statutul funcționarului public etc. De asemenea, trebuie desființate anumite instituții: de exemplu, în cadrul instituției prefectului sunt aceste servicii decon­centrate, din care cel puțin o treime ar trebui desființate, și atribuțiile trecute la Consiliul Județean. Dar descentralizarea nu înseamnă, nu este egală, cu autonomia. Regiunile istorice au un potențial, inclusiv pe viitor, cu toate că perioada de 50 de ani de comunism le-a desființat. Ar fi nevoi de curaj din partea politicienilor să susțină la conducerile centrale ale partidelor lor această idee. Eu cred că ar trebui să fim motorul acestei mișcări. Politicienii caută niște trucuri politice prin care ar putea să creeze instituții regionale, ca un fel de tranziție spre o soluție consistentă care înseamnă modificarea Constituției și introducerea regiunilor. (…)

Eu cred într-o soluție care oferă autonomie regională pentru acele regiuni care doresc acest lucru. Pentru că din tradiții istorice diferite și din dezvoltări economice și politice diferite, unele regiuni din România se pretează pentru autonomie regională iar altele nu vor acest lucru. Noi am încercat să concretizăm un proiect de lege – cadru al regionalismului asimetric, unde am putea să discutăm chiar despre care sunt acele prerogative de drept public care trec de la centru spre provincie, spre regiune, pentru că aceasta este esența regionalismului. Toate consecințele acestui transfer de putere să fie stipulate într-o serie de legi colaterale. Cam aceasta ar fi structura unui autonomii regionale adevărate. Vă mulțumesc!

Daniel Vighi: Domnule Ganț, poftiți

Dumitru Ganț: Sunt avocat și am fost prefect al județului Timiș. Am convingeri creștin-democrate, le-am exprimat public și sunt fericit că și astăzi am să marșez pe aceste concepții creștin-democrate vis-a-vis de o problemă care prezintă o necesitate acută de a fi rezolvată. Problema este să vedem de ce este nevoie de regionalizare, până unde să meargă această regionalizare, dacă această regionalizare trebuie să se suprapună pe anumite criterii pre-existente, până la ce nivel să discutăm de această disponibilitate a regionalizării, dacă ea trebuie să se suprapună și cu un criteriu de autonomie, este absolut nevoie să legăm cei doi termeni de regionalizare și autonomie? Și dacă este nevoie de autonomie ce înseamnă ea și până unde?

Iată de ce, eu astăzi am să vă spun că, politic fiind abordată discuția, nevoia de regionalizare pornește dintr-un concept creștin-democrat sui-generis, care este subsidiaritatea. Este necesitatea obiectivă care a fost materializată prin ceea ce s-a constatat în decursul timpului, și anume că regionalizarea presupune apropierea deciziei administrative de cei care simt nevoia să fie și beneficiarii acestui act de decizie. Adică, dacă este nevoie de un pod, care să treacă peste râul Bega acest lucru îl știu mai bine cei care îl folosesc și simt nevoia acestuia, decât cei care sunt în altă parte, mult mai departe de nevoia comunității în care se dezvoltă această necesitate.


(Continuare în numărul următor)


 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13409221