Portretul unei doamne
Marghit StefanSă-ți faci programare la doamna doctor Șerban este o adevărată provocare. Asta dacă nu suferi de nimic, cum era cazul meu. Eu mi-o făcusem pe a mea doar cu o zi înainte, și am profitat de calitatea mea de ziarist, de libera trecere ca să fiu și eu înghesuit cumva în agenda ei deja foarte încărcată. N-ar fi fost o problemă, dar eu chiar nu sufeream de nimic, ori „consultația" pe care o ceream era destul de lungă. Pentru ziariștii care chiulesc de la serviciu și doar o motivare a absenței consultația e de maximum zece minute. O conving cu greu că sufăr cumplit și că trebuie să-mi acorde mai mult timp, că nu mă pot descurca cu CV-ul de 5 pagini, varianta prescurtată (!) și că sunt un „pacient" care necesită cel puțin o oră. Doamna doctor intră în joc... Stăm de vorbă ceva vreme acompaniați mai tot timpul de melodia de la telefonul mobil. Urmează ședința foto. Mi se face și acest hatâr. În sfârșit, terminăm. Ieșim afară din birou. În anticameră, vreo 10 oameni; toți o așteaptă pe doamna doctor. Margit Șerban se întoarce sfârșit la cei care au cu adevărat nevoie de ea. La Alexandru, Carina, Camelia... la copiii din Clinica III Pediatrie, pacienții reali ai doamnei doctor, care știu doar că este drăguță și că trebuie să vină. Se reîntoarce la post, la „povestea" asta salvatul vieților, care, în multe privințe, se confundă chiar cu povestea vieții.

Dacă o cunoșteam pe Margit Șerban cu două luni în urmă, când am pornit acest ziar, atunci Premierele timișorene prezentate atunci ar fi fost, cu siguranță, mai bogate. Pentru că Margit Șerban este „răspunzătoare" pentru realizarea, în premieră națională, a transplanturilor de măduvă osoasă. De altfel, doamna Margit Șerban a fost toată viața prima. S-a născut la 25 septembrie 1942, la Ciumani, în județul Harghita. Studiile preuniversitare le-a făcut la Arad. Apoi a fost adoptată de Timișoara, unde a venit la Facultatea de Medicină. Ar fi dorit să se facă arhitect, pentru că era bună la matematică și desen. Bunica, însă, grijulie, știind-o cu probleme la ochi, și-a dorit pentru ea un domeniu mai puțin solicitant vizual. Ca să o scutească să-și forțeze ochii a convins-o să se ducă la Medicină. Dacă ar fi știut bunica că nepoata ei se documentează și astăzi, ca un student conștiincios, ore în șir, atunci poate că ar fi lăsat-o să meargă la arhitectură. Margit Șerban este convinsă că pentru medicină trebuie să ai chemare, să ai o anume structură interioară. Atunci însă nici măcar nu visa că nimerise tocmai meseria care îi era hărăzită. Bunica nu avea nici ea de unde să știe că sfatul ei va salva atâtea și atâtea vieți. „Meseria asta nu e ca oricare alta. Nu e o slujbă de 8 ore; cere zilnic 24 de ore din viață. Trebuie să dai ore din timpul tău, timp pentru a asculta, pentru a pătrunde în viața fiecăruia, timp pentru a-ți mângâia și motiva pacienții." A absolvit prima Facultatea de Medicină din Timișoara.

După terminarea facultății în 1966, au urmat 3 ani de stagii de internat clinic. Apoi, în timp ce aproape toți colegii ei erau repartizați la țară, ea a reușit să rămână, în urma unui concurs, la oraș, ca preparator la facultate și rezident la Clinica de pediatrie. „Nu mi-a fost greu, munca și calitatea erau importante și luate în considerare atunci." Aici l-a cunoscut pe profesorul Louis Țurcanu care i-a și devenit mentor. „Era un intelectual deosebit, un erudit și un progresist pentru că a înțeles rolul specializării." I-a purtat și puțină supărare pentru că a trimis-o să se specializeze tocmai în hematologie, un domeniu cu „grele tristeți, multă disperare și puține progrese pe vremea aceea", cu care s-ar fi confruntat mai degrabă un bărbat. La iertat când a văzut că acesta și-a orientat propria fiică spre aceeași specialitate.

"Viața e o luptă"

După terminarea interviului sunt dat pe mâini bune. Doamna doctor Estera Boeriu, fostă studentă a doamnei Margit Șerban, mă plimbă puțin prin clinica fabricată de Margit Șerban. Nu prea seamănă cu ce am văzut în alte părți. Clinica III Pediatrie, îmi spune doamna Estera Boeriu, este opera doamnei Margit Șerban. Are 120 de paturi, spital de zi și ambulator. Clădirea s-a ridicat cu sprijin financiar austriac, de mobilat au mobilat-o italienii, iar de aparatură și dotări s-au ocupat germanii. Chiar în ziua aceea doamna Șerban a mai primit de la aceiași parteneri o donație de 125 de mii de euro pentru medicamente de hemofilie! Aflu tot de la Estera Boeriu de o altă realizare a doamnei Margit

Șerban, de data aceasta în colaborare cu Viorel Șerban, soțul doamnei doctor, și el, la rândul lui unul dintre „greii" lumii medicale. Este vorba despre Centrul Clinic de recuperare și evaluare „Cristian Șerban" din Buziaș. Clădit din temelie în 1997 de soții Șerban, centrul a găzduit până în momentul de față peste 2000 de pacienți diabetici și hemofilici. Realizările doamnei Margit Șerban nu se opresc aici, dar, din păcate, oricum nu aș avea spațiu pentru toate: 6 specializări medicale, peste 15 diplome de excelență, medalii sau alte evidențiări, membru în aproape 20 de Societăți Medicale naționale sau internaționale, peste 20 de cărți publicate, 850 de lucrări științifice, zeci de cooperări internaționale cu institute și clinici de prima mână din lume. Și altele, și altele. Fără comentarii. Când nu lucrează la toate cele menționate mai sus, Margit Șerban este soție și mamă. Petre are unsprezece ani și jumătate și este în clasa a cincea la Lenau. Mama îl ajută mult la lecții. Ce o să se facă când este mare, va decide însă el, pentru că mama crede că fiecare trebuie să-și aleagă singur drumul în viață. Soțul o înțelege și se bucură de realizările sale și o sfătuiește, din când în când, să nu se mai obosească atâta. E greu însă să faci asta la Clinica de Pediatrie, acolo unde speranța și deznădejdea se trăiesc cu atâta intensitate. „Doamna doctor poartă cu ea povara și suferințele tuturor", îmi spune mama lui Alexandru. O face însă firesc, fără efort pentru că o face cu dragoste.

Ne reîntoarcem. O zăresc din nou pe doamna în halat alb, cu stetoscopul atârnând la gât care mă întâmpină din nou cu aceeași bunătate și același zâmbet, care, parcă îți spune că totul va fi bine. Și mai e ceva care îmi scapă. Nu știu, e dincolo de cuvinte. Știu însă că am cunoscut... o mare doamnă.

Radu COMAN

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13409428