|
Interviu cu Johnny Rãducanu 01 Martie 2003 |
![]() |
Îndrăgostit iremediabil de Timișoara, fenomenalul Johnny Răducanu, revine aici de câte ori are ocazia. Aflat la vârsta aducerilor aminte, marele om de jazz este când nostalgic când exuberant și povestește cu plăcere despre vremurile în care cânta la Loyd în compania unor vestiți lăutari sau despre plimbările cu barca pe Bega. Deopotrivă tranșant în afirmații și neobosit în spirit dar apăsat de fuga continuă de singurătate, bătrânețe și boală, Johnny Răducanu dă lecții despre cultură și morală și face o continuă pledoarie pentru țara în care trăiește, cea mai frumoasă din lume. | |
Publicat in Profil de timișorean |
Actorii se fac, artiștii se nasc 01 Martie 2003 |
![]() |
Întâlnirea este fixată pentru ora unu. În față, la intrarea actorilor. Renunț la „privilegiul” de a fi femeie și de a putea întârzia și grăbesc pasul. Mă întâlnesc cu cineva important. Cu un actor. Regizor. Crainic. Reporter. Realizator radio. Artist. Fost director al Teatrului Național din Timișoara .Cavaler al României. Cetățean de Onoare al Timișoarei… Încep să ezit: să renunț, să continui?Nu-l observ la timp, atentă fiind să găsesc intrarea cu pricina. Mă apropii, totuși, cu un zâmbet timid: Domnul Vladimir Jurăscu?
După aproape două ore de discuții, plec cu un sentiment ciudat: Vladimir Jurăscu a aflat mai multe despre mine, decât am aflat eu despre Vladimir Jurăscu. Încerc să recapitulez: 35 de ani pe scena Naționalului Timișorean, 55 de ani de activitate, peste 320 de roluri, patru teatre naționale, CD-rom editat de UNESCO recitând versuri din Eminescu, premii? cine mai stă să le numere. A câștigat cam tot ce se putea câștiga. Și a jucat… | |
Publicat in Profil de timișorean |
Portretul unei doamne 01 Februarie 2003 |
![]() |
Să-ți faci programare la doamna doctor Șerban este o adevărată provocare. Asta dacă nu suferi de nimic, cum era cazul meu. Eu mi-o făcusem pe a mea doar cu o zi înainte, și am profitat de calitatea mea de ziarist, de libera trecere ca să fiu și eu înghesuit cumva în agenda ei deja foarte încărcată. N-ar fi fost o problemă, dar eu chiar nu sufeream de nimic, ori „consultația" pe care o ceream era destul de lungă. Pentru ziariștii care chiulesc de la serviciu și doar o motivare a absenței consultația e de maximum zece minute. O conving cu greu că sufăr cumplit și că trebuie să-mi acorde mai mult timp, că nu mă pot descurca cu CV-ul de 5 pagini, varianta prescurtată (!) și că sunt un „pacient" care necesită cel puțin o oră. Doamna doctor intră în joc... Stăm de vorbă ceva vreme acompaniați mai tot timpul de melodia de la telefonul mobil. Urmează ședința foto. Mi se face și acest hatâr. În sfârșit, terminăm. Ieșim afară din birou. În anticameră, vreo 10 oameni; toți o așteaptă pe doamna doctor. Margit Șerban se întoarce sfârșit la cei care au cu adevărat nevoie de ea. La Alexandru, Carina, Camelia... la copiii din Clinica III Pediatrie, pacienții reali ai doamnei doctor, care știu doar că este drăguță și că trebuie să vină. Se reîntoarce la post, la „povestea" asta salvatul vieților, care, în multe privințe, se confundă chiar cu povestea vieții. | |
Publicat in Profil de timișorean |
Profil 01 Ianuarie 2003 |
![]() |
Pe Octavian Leșcu l-am văzut prima oară la Primărie. Sobru, măsurat, demn. Fizionomia, împietrită parcă; o mină de om de neclintit pe care nu aveai șanse să-l impresionezi cu una cu două. Ușa casei se deschisese larg. Din spatele ei mă poftea înăuntru același om de fier. În câteva minute aveam să aflu că Octavian Leșcu avea un punct sensibil. Nu unul obișnuit însă. Surprinzător „ceva” reușea să-l tulbure de fiecare dată pe acest om. Acel „ceva” era Timișoara. Vorbea de oraș ca despre un membru din familie. Atunci, prima oară când l-am văzut i se decerna diploma de excelență, de către primarul Timișoarei. Pe diplomă, scria frumos, cu litere ondulate, pentru meritele deosebite aduse pentru promovarea imaginii orașului... | |
Publicat in Profil de timișorean |