Timișoara are pentru anul 2008 un buget de dezvoltare

Lista lucrărilor cuprinde multe instituții de învățământ, spitale și alte domenii.

Consiliul Local al Municipiului Timișoara a aprobat bugetul local pe anul 2008 la data de 12 februarie, după ce și Consiliul Județean Timiș a votat bugetul. De la CJT au fost repartizate către bugetul local al Timișoarei suma de 1 925 000 de lei pentru finanțarea Căminului pentru persoane vârstnice de pe Inocențiu Klein, legislația transferând acest așezământ când la CJT, când la CLT. A doua sumă de la CJT către CLT este de 22 000 de lei pentru alegerile locale. Deosebit de importat este Programul de investiții al Timișoarei care a primit undă verde pentru acest an și este în sumă totală de 276 640 560 de lei, la un total al veniturilor de 656 324 110 lei, ceea ce arată că municipiul are și în acest an o rată înaltă a dezvoltării. Investițiile anului 2008 vor fi realizate pe baza mai multor surse de finanțare. Astfel, din totalul de 276 640 560 lei provin de la bugetul local 102 664 130 lei, din fondul de rulment 32 364 440 lei, din obligațiuni 118 610 lei, din fondul de locuințe sunt 1 493 390 de lei, iar din credite sunt 139 999 990 lei. Lista cuprinde multe lucrări importante, cum ar fi Casa căsătoriilor și noul sediu pentru Direcția de Evidență a Persoanelor, sediul Direcției Poliției Comunitare prin refacerea imobilului în care a fost Clubul 1 Mai, corpul doi de clădire al Primăriei din spatele Bancpost, care va fi noul sediu al Direcției Fiscale, mansardare secție Hematologie Clinicile Noi, reabilitare imobilul Capitol, care este sediul Filarmonicii. Lucrările la zone verzi, baze sportive și de agrement cuprind :amenajarea bazei de antrenament de la Stadionul Dan Păltinișanu, amenajarea unei clădiri educaționale multifuncționale la Grădina Zoo, reamenajare și modernizare Parcul Rozelor, Parcul Poporului și Parcul Botanic, modernizare Parcul Justiției și scuarurile: Bihor, Arcidava, Arhanghelii Mihail și Gavril, amenajarea parcurilor din zonele Uzinei și Bucovina. Mai sunt pe lista investițiilor și obiectivele: realizarea Centrului de zi pentru copii în cartierul Kuncz, achiziție și reabilitare cămin str. Ialomița nr 61 B, amenajări exterioare zona Polonă 9, achiziție și reabilitare Cămin nr.4 str. Polonă, zona de locuințe Steaua 3 (bloc 23,25,30A  și B), consolidare imobil Sf. Gheorghe 4, locuințe sociale str. I.I.de la Brad. Consiliul local a mai alocat bani pentru acest an pentru extinderea rețelelor de iluminat public în zona de nord și în zona de sud. În domeniile locuințelor, serviciilor și dezvoltării comunale se vor face investiții în: incubator de afaceri, Parc tehnologic, viabilizare teren pentru locuințe Miloia III, extindere Piața de gros, reabilitare Piața Iosefin si str.Văcărescu, reabilitare spații publice Cetate, viabilizare terenuri cu utilități zona Armoniei nr.4-6, reabilitarea și revitalizarea fortificației Cetății Timișoara - Bastionul Therezia și altele.

Investiții în grădinițe, școli generale și licee

În acest an în unitățile de învățământ preuniversitar din municipiu se vor efectua diverse lucrări, în valoare de 14.287.000 de lei, suma de la bugetul local alocată investițiilor în grădinițe, școli și licee fiind dublă față de anul trecut. Sunt aprobate zeci de lucrări și se vor întocmi alte zeci de studii de fezabilitate și proiecte tehnice pentru lucrări viitoare. Lucrările din acest an sunt:

  • extinderea rețelei de gaz, branșament și centrală termică la grădinițele: PN 5, PN7, PN 15, PN 19, PP 7, PP 30, PP 45;
  • mansardări la grădinițele PS 1, PP 20, PP 14;
  • extindere Grădinița  PP 12;
  • reparații capitale Grădinița PP 31;
  • extindere Grădinița PP 22;
  • construcții sală de sport Școala generală 1;
  • extindere branșament gaz și centrală termică școlile generale 4, 6, 11, 19, 22 și 29
  • amenajare vestiar Școala generală 24;
  • reparații capitale la liceele Grigore Moisil, CFR, Agricol,
  • restaurare și consolidare cabinet silvicultură Grup Școlar Silvic,
  • reparații capitale Liceul Bartok Bela,
  • reabilitare centrale termice Liceul Electrotimiș,
  • amenajare campus școlar la Școala generală 9 pentru Liceul de Arte Plastice,
  • branșament gaz și centrală termică la Liceul Sportiv Banatul,
  • extindere spații liceul V. Țepeș,
  • reabilitare clădire Liceul Calderon (Banca Mondială și bugetul local),
  • reabilitare Liceul Lenau (Banca Mondială și bugetul local),
  • reabilitare clădire C.D.Loga (Banca Mondială și bugetul local),
  • utilități Colegiul Tehnic Henri Coandă,
  • achiziție și montaj centrală termică Liceul Agricol
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 06.08.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13851823