Coriolan Babeți, Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara
În cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local de marți, 29 mai, primarul  Gheorghe Ciuhandu  a acordat această distincție domnului Coriolan Babeți, pentru întreaga activitate și pentru contribuția sa la progresul artei din Timișoara și din România.

Domnul Coriolan Babeți este una din cele mai importante și mai apreciate personalități culturale ale Timișoarei, nume de prestigioasă referință în istoria artei contemporane românești, binecunoscut pe diversele meridiane ale lumii, în Europa și în Statele Unite ale Americii, Licențiat în istoria artei, cu o teză despre Arhitectura palatelor lui Constantin Brâncoveanu, după un scurt stagiu în domeniul muzeografiei, Coriolan Babeți s-a dedicat criticii de artă și activității curatoriale.

Prin tot ce a realizat a dovedit că este un excelent profesionist, un adevărat bănățean, un ambasador al artei timișene în lume, rămânând fidel Timișoarei natale, contribuind la progresul artei din Timișoara și din România.

Fiind mândru că este timișorean, domnul Coriolan Babeți și-a exprimat acordul pentru a face lobby în vederea nominalizării Timișoarei ca și capitală culturală a Europei.


Biroul Relații Publice

Foto 1, Foto 2, Foto 3, Foto 4, Foto 5
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 03.08.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13833472