Din cauza faptului că, în perioada imediat următoare, în zona Banatului se anunță ninsori si temperaturi foarte scăzute, Primarul Municipiului Timișoara, Gheorghe Ciuhandu, a convocat, în cursul dimineții de astăzi, Comandamentul de iarnă constituit la nivelul Primăriei Timișoara.
La sedință au participat, alături de Primarul Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, Viceprimarul, Adrian Orza, reprezentanți ai: Retim, SDM, ADP, RATT, Poliției Locale, Poliției Rutiere, Direcției de Mediu, Compartimentului pentru Situații de Urgență, Horticultura SA.
În cadrul întâlnirii s-au stabilit responsabilități clare pentru fiecare societate, cu privire la sectoarele de care este răspunzătoare, fiind vorba de: artere principale, intrări în oraș, străzi, parcări, stații RATT. În acest sens, începând de joi, 02.02.2012, utilajele de deszăpezire vor fi pregătite să intervină.
Un alt subiect discutat a fost cel referitor la situația persoanelor fară adăpost. S – a convenit ca, în aceste zile geroase, acestea să fie transporatate și cazate in locuri călduroase, unde să se poată adăposti și să poată primi un ceai cald.
În această perioadă, cetățenii Municipiului Timișoara vor putea face sesizări la dispeceratul central asigurat de Poliția Locală, în regim non-stop, la numarul 0256 – 968. Operatorii locali Retim și SDM au deja funcționale dispeceratele, în regim permanent.
Transmitem cetățenilor Timișoarei, din partea I.S.U. Banat, căteva recomandări care trebuie respectate pentru evitarea unor situații de urgență, în această perioadă deosebit de rece:
- Informați-vă permanent asupra condițiilor meteorologice și evoluția acestora, transmise prin mass-media;
- Urmăriți informările autorităților locale responsabile cu gestionarea situațiilor de urgentă;
- Evitați expunerea îndelungată la temperaturi scăzute, prevenind astfel apariția degerăturilor.
- Dacă sunteti surprinși în afara locuinței, în călătorii, în mijloacele de transport, trebuie
să folosiți numai drumurile principale, iar dacă condițiile meteorologice devin nefavorabile este recomandat să vă adăpostiți într-o casă, pensiune, hotel, etc.
- Evitați orice călătorie, dacă nu este necesară, dacă totuși este necesar să plecați, luati-vă
îmbrăcămintea adecvată, călătoriți numai ziua și folosiți șoselele principale.
- Dacă plecați cu mașina, asigurați-o cu lanțuri pentru zăpadă, lopată, cablu de remorcare, benzină de rezervă, verificați funcționarea farurilor, a sistemului de încalzire, nivelul antigelului și al uleiului de motor.
În cazul în care autovehiculul dumneavoastră este imobilizat în afara localităților, trebuie să vă păstrați calmul, să luați urmatoarele măsuri:
- Porniți luminile de avarie si prindeți o bucată de material textil pe antena radio sau la geam, pentru a fi mai ușor de reperat.
- Nu părăsiți autovehiculul dacă nu vedeți în apropiere o clădire în care ați putea să vă adăpostiți, existând pericolul de apariție a degerăturilor și de rătăcire.
- Anunțați evenimentul la 112, indicând locul în care ați rămas blocat și rămâneți în autovehicul până când forțele de intervenție vin să vă salveze.
- Porniți motorul și sistemul de încălzire aproximativ 10 minute la fiecare oră pentru a menține cald în interior. Când motorul funcționează, deschideți ușor o fereastră pentru ventilație, aceasta protejându-vă de inhalarea monoxidului de carbon; curățați periodic zăpada de pe țeava de eșapament.
- Mișcați-vă pentru a menține organismul cald, evitând extenuarea; o persoană trebuie să fie trează pentru a observa forțele de salvare.
- Aveți grijă să nu epuizați acumulatorul autovehiculului; pe timp de noapte porniți lumina în interior sau folosiți lanterne pentru ca echipele de salvatori să vă localizeze.
Biroul Relatii Publice




