Conferința finală a proiectului 'Sistem Agro-Logistic Regional Integrat'
Primăria Municipiului Timișoara implementează proiectul „Sistem Agro-Logistic Regional Integrat” prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 ( www.huro-cbc.eu ) în cadrul Axei prioritare 2. “Întărirea coeziunii sociale și economice în regiunea de graniță”, Domeniul major de intervenție 2.1. “Sprijinirea cooperării transfrontaliere în domeniul afacerilor”, Acțiunea 2.1.1. “Dezvoltarea infrastructurii de afaceri”. Având drept obiectiv principal apropierea actorilor economici, persoanelor și comunităților în vederea unei exploatări mai eficiente a oportunităților oferite de dezvoltarea comună a zonei de frontieră, proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, completat de co-finanțarea națională a celor două state membre participante în program, Ungaria și România.

Proiectul „Sistem Agro-Logistic Regional Integrat” se derulează  în perioada 1 mai 2011 – 31 decembrie 2012, Municipiul Timișoara fiind Lider de Proiect, iar Orașul Szeged – Partener de Proiect. Proiectul vizează dezvoltarea infrastructurii de afaceri din zona economică transfrontalieră Timișoara - Szeged în vederea creșterii competitivității economice a acesteia.

Bugetul total al proiectului al proiectului „Sistem Agro - Logistic Regional Integrat”, cod nr. HURO/0802/153_AF, acronim RAL – SYSTEM este de 1.092.717,68 EURO, din care valoarea maximă a contribuției UE este de maximum 928.810,03 EURO.

Obiectivul general al proiectului îl constituie dezvoltarea și integrarea infrastructurii de afaceri din zona economică transfrontalieră Timișoara - Szeged în vederea creșterii competitivității economice a arealului transfrontalier.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
-    crearea unui sistem logistic regional integrat;
-    îmbunătățirea condițiilor de acces și desfășurare a activităților de circulație a mărfurilor agro-alimentare din zona transfrontalieră;
-    încurajarea producătorilor locali prin realizarea infrastructurii de bază pentru circulația mărfurilor agro-alimentare între producătorii din zona transfrontalieră.

Pe lângă extinderea facilităților logistice în Piața de Gros din Timișoara - construirea unei hale de depozitare și procesare produse agro-alimentare cu 18 boxe în suprafață de 685,83 m2 destinată producătorilor din cele două orașe partenere și în Piața de Gros din Szeged – realizarea unei parcări în suprafață de 7.888 m2, proiectul a prevăzut și informatizarea în comun a celor două piețe prin introducerea următoarelor sisteme:
•    sistem de afișaj digital privind mărfurile și prețurile din piețele de gros Timișoara – Szeged;
•    sistem de comunicare transfrontalieră on line Timișoara - Szeged pentru facilitarea informării și efectuării operațiunilor de comerț en-gros dintre producători în timp real;
•    sistem de securizare a accesului în Piața de Gros Timișoara și Szeged – acces prin card comun;
•    sistem de monitorizare prin camere video a activității operaționale în Piața de Gros Timișoara.

În data de 17 Decembrie 2012, orele 12.00, la amplasamentul Pieței de Gros Timișoara din Strada Ovidiu Balea nr.2, va avea loc Conferința finală a proiectului în cadrul căreia vor fi prezentate rezultatele implementării proiectului obținute prin implicarea în comun a resurselor umane, financiare  și logistice ale celor doi parteneri în vederea dezvoltării proiectului.

Persoana de contact: dna Adriana Deaconu – asistent de proiect, consilier Primăria Municipiului Timișoara, tel.: 0256/408.462, e-mail: adriana.deaconu@primariatm.ro.


Nicolae Robu,
Primarul Municipiului Timisoara




 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13321553