Povestea Cenușăresei, pe ecranul uriaș de la stadion
Filmul, considerat una din cele mai bune ecranizări din această serie, va putea fi vizionat duminică, 22 septembrie, pe ecranul din fața stadionului „Dan Păltinișanu“, de la ora 11.00.

„Să nu îți pierzi niciodată curajul și încrederea în viitor!” – Acesta este sfatul pe care  Cenușăreasa din prezenta ecranizare îl primește de la mama ei și pe care încearcă să-l urmeze după moartea acesteia.

Povestea Cenușăresei se regăsește în multe culturi, iar toate o au în comun pe fata săracă și harnică, umilită de mama și surorile vitrege, dar care în final se mărită cu prințul.

Ecranizarea din 2011 ne transpune într-un cadru medieval, dar nu preia toate clișeele basmului. Cenușăreasa are un caracter potrivit vremurilor noastre: cu toate că este într-adevăr săracă și se simte tratată nedrept, nu este o fetiță supusă, ci dă dovadă de o voință puternică – astfel, aici nu câștigă dragostea prințului prin frumusețe și gingășie, ci prin sinceritate și puțină obrăznicie.  

De asemenea, se pune accent și pe personalitatea prințului, care se aventurează prin păduri mascat într-un simplu vânător. Dar, bineînțeles, balul și pantoful pierdut nu pot lipsi din poveste.

Filmul este considerat una din cele mai bune ecranizări din această serie.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Timișoara, cu sprijinul Centrului Cultural German Timișoara și Goethe Institut București.


Direcția Comunicare

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13397514