Prelungirea contractelor de închiriere pentru suprafețe locative cu destinația de locuințe
Având în vedere prevederileOrdonanța de urgență nr. 43/ 26.06.2014 privind durata unor contracte de închiriere pentru suprafețe locative cu destinația de locuințe, vă comunicăm următoarele:

Durata contractelor de închiriere privind suprafețele locative cu destinația de locuințe din proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale, reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2009 privind durata unor contracte de închiriere pentru suprafețe locative cu destinația de locuințe, aprobată prin Legea nr. 309/2009, pentru care a operat tacita relocațiune, în condițiile prevăzute la art. 1.810 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, este de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

În vederea prelungirii contractului de închiriere, toate persoanele aflate în această situație se vor prezenta personal, cu buletinul de identitate și cu actele menționate mai jos, începând cu data de 01.07.2014, la sediul Biroului Locuințe din Timișoara, Str. Oituz nr.1, telefon 0256/ 294310.

Actele necesare în vederea prelungirii contractului deînchiriere  locuințe din fondul locativ de stat:

1.     Contractul de închiriere în original.
2.     Pentru titularul contractului și membrii majori înscriși în contract, declarație notarială că nu dețin nu au dobândit sau înstrăinat o locuință proprietate personală după 01.01.1990.
3.     Ultima chitanță de plată a chiriei (achitată la zi), adeverință din care să reiese că sunt plătite la zi cheltuielile de întreținere sau după caz dovada achitării utilităților la zi (ultimele chitanțe de plată).


DIRECȚIA CLĂDIRI, TERENURI ȘI DOTĂRI DIVERSE
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13678130