Târg de adopții canine
Târgurile de adopții canine organizate sub deviza „Și mie îmi stă bine în lesă!” vor continua și pe parcursul acestui an, scopul fiind promovarea adopțiilor și a creșterii responsabile a animalelor de companie.

Pentru toți cei care își aleg cu sufletul cel mai bun prieten se vor organiza târguri de adopții bilunare, în cadrul cărora vor fi promovați câini microcipați, deparazitați, vaccinați și sterilizați, proveniți din adăpostul de animale al societății „Danyflor”. Nu vom discrimina nici iubitorii de pisici, care vor avea același regim ca și "prietenii" lor lătrători.

Târgurile de adopție sunt organizate de Primăria Municipiului Timișoara împreuna cu societatea „Danyflor”. În cadrul manifestării, medici veterinari și voluntari vor putea răspunde întrebărilor dumneavoastră privind modul de îngrijire a animalelor de companie și legislația specifică în vigoare.

Programul de adopții din acest an va începe sâmbătă, 21 februarie,  la sediul adăpostului situat pe DN 59 km 12 +200. Vă așteaptă aproape 300 de căței, cu vârste cuprinse între 3 luni și 10 ani, toți pregătiți să vă fie companioni de nădejde.

Târgurile vor avea programul organizat între orele 10.00 -14.30.

În cazul în care, în ziua târgului, până la ora 10.00 timpul este nefavorabil,  acesta se anulează.


VICEPRIMAR,
DAN DIACONU
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 08.04.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13517746