Program de funcționare pentru patinoarul din Parcul Copiilor
Având în vedere finalizarea lucrărilor de edificare a patinoarului artificial din Parcul Copiilor Ion Creangă, aducem la cunoștința iubitorilor de patinaj programul de funcționare al acestuia, precum și unele specificații pentru utilizarea acestuia în condiții de maximă siguranță și confort. Sunt bineveniți toți doritorii posesori de patine, indiferent de vârstă, dar cu respectarea indicațiilor de pe panourile de avertizare, astfel:
                                             
·        Programul de funcționare al patinoarului este:
Program de vară (01 Aprilie-30 Septembrie): 14.00-20.00
Program de iarnă (30 Septembrie-01 Aprilie):12.00-18.00
·        Utilizarea se face în serii cu durata de 1 oră.
·        Capacitatea maximă de patinaj este de 100 patinatori pe serie.
·        Intrarea pe suprafața patinoarului se face numai pe ușa special amenajată;
·        Inainte de intrarea pe suprafața patinoarului, se vor încălța patinele, în locul special amenajat din zona covorului de cauciuc. La fel se va proceda și la ieșirea de pe suprafata patinoarului;
·        Intrarea pe patinoar se va face doar cu patinele ascuțite.
·        Se recomandă ca talpa ascuțită a patinelor sa fie ștearsă cu o cârpă, înainte de utilizare, astfel ca pe suprafața patinoarului să nu ajungă așchii metalice;
·        Se va patina doar în sensul acelor de ceasornic, dacă nu se indică altfel.
·        Copii cu vârsta mai mică de 12 ani au acces pe patinoar doar însoțiți de persoane adulte care au echipament adecvat pentru a patina.
 
Nu este permis(ă) patinatorilor:
1)    Intrarea pe gheață fără patine;
2)    Patinajul într-o manieră care poate pune în pericol securitatea celorlalți patinatori;
3)    Practicarea unor jocuri de grup în afara celor organizate;
4)    Purtarea pe umeri, în brațe, în spate a altor persoane (inclusiv copii), aparate foto, video, genți, etc. pe timpul patinajului;
5)    Introducerea pe patinoar a pucurilor de hochei, sau a altor echipamente și accesorii dacă nu fac obiectul unui concurs organizat;
6)    Accesul cu mâncare și băuturi de orice fel pe suprafața patinoarului;
7)    Accesul persoanelor în stare de ebrietate;
8)    Fumatul pe suprafața patinoarului și introducerea în zona destinată patinajului a băuturilor  alcoolice, armelor sau a altor obiecte ce pot periclita siguranța celorlalți participanți la agrement.
9)  Ieșirea cu patinele în afara zonei destinate patinajului sau de schimb al patinelor.
 
Nu este permis  însoțitorilor:
1)    Să se sprijine sau să depoziteze obiecte pe mantinelă.
2)    Să ofere patinatorilor peste mantinelă diverse obiecte, mâncare, băuturi, etc.
3)    Depășirea perimetrului mantinelei, administratorul patinoarului nu își asuma răspunderea în cazul eventualelor accidentări;
 
Patinoarul poate fi utililizat de către orice persoană cu respectarea obligațiilor de mai sus.
Administratorul pationarului nu răspunde de eventualele accidentări ale patinatorilor sau de orice prejudiciu material sau moral suferit în timpul activității de patinaj, în cazul nerespectării celor de mai sus.
 
Nerespectarea celor de mai sus poate duce la evacuarea persoanei implicate de pe suprafața patinoarului.
 
Suprafața patinoarului oferă o senzație diferită față de un patinoar clasic, de gheață natural; lamelele patinelor după un scurt timp de patinat se vor încălzi și vor aluneca mai bine pe suprafața sintetică. Accesul este gratuit.
 
Vă dorim patinaj plăcut!
 

Direcția de Mediu
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13321653