Concurs pentru alegerea celei mai frumoase terase
03 Iunie 2013
În dorința de înfrumusețare a orașului nostru, în special a centrului istoric, Primăria Municipiului Timișoara va organiza un concurs pentru desemnarea celei mai frumoase terase din Piața Victoriei, respectiv Piața Unirii
Publicat in Util
Ziua copilului sărbătorită la Grădinița cu P.P. nr. 22
30 Mai 2013
Anul acesta, la Grădinița cu P.P. nr.22 din Timișoara, Ziua Copilului va fi marcată printr-o serie de concursuri și activități distractive pentru cei mici
Publicat in Util
Târg de adopții canine
30 Mai 2013
Timișorenii sunt invitați sâmbătă, 1 iunie 2013, pe platoul din fața Parcului 'Ion Creangă ', unde Primăria Municipiului Timișoara, prin Direcția de Mediu, alături de societatea Danyflor și Asociația Ecovet vor organiza următorul târg de adopții canine
Publicat in Util
Adopții în cartierele Timișoarei prin programul de târguri ' Și mie îmi stă bine în lesă '
29 Mai 2013
Târgurile vor putea fi vizitate între orele 10.00 - 12.30 cu excepția evenimentelor speciale care vor avea program prelungit în funcție de activitățile programate.
Publicat in Util
Program redus la casieriile Aquatim
29 Mai 2013
Aquatim SA anunță că in perioada 30 - 31 mai va avea program redus.
Publicat in Util
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 88, 89, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, 114, 115, 116, 117, 118, 119, 120, 121, 122, 123, 124, 125, 126, 127, 128, 129, 130, 131, 132, 133, 134, 135, 136, 137, 138, 139, 140, 141, 142, 143, 144, 145, 146, 147, >>

Util


Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13234931