Continuă implementarea colectării duale

SC RETIM Ecologic Service SA a continuat în această lună implementarea colectării duale în sectorul trei al municipiului Timișoara. 

În ultimele săptămâni SC RETIM Ecologic Service SA a mărit ritmul de implementare a colectării duale în sectorul trei al municipiului Timișoara. Au fost alcătuite două echipe care acționează pe două subsectoare. Astfel, beneficiind și de cooperarea majorității locuitorilor zonei până în 24 septembrie au fost distribuite 261 pubele respectiv 702 de saci inscripționați destinați colectării materialelor reciclabile și au fost distribuite sau înlocuite un număr de 191 de pubele destinate deșeurilor menajere. În același timp au fost încheiate 665 de contracte noi, dintre care un număr de 356 unor agenți economici, persoane fizice sau asociații de proprietari/locatari care nu aveau încheiat până în prezent contract de salubrizare cu SC RETIM Ecologic Service SA. Cetățenii și agenții economici care au primit invitații de a se prezenta la sediul RETIM sunt așteptați să o facă pentru a nu ajunge în situația de a fi somați în zilele următoarele de către inspectorii Primăriei. Cei care au primit deja somațiile trebuie să știe că sunt pasibili de a fi sancționați conform prevederilor HCL 542/2006, respectiv cu amenzi cuprinse între 200-400 lei persoanele fizice sau între 500-1.000 lei persoanele juridice.

În același timp a demarat și acțiunea de colectare a deșeurilor reciclabile acolo unde au fost distribuiți recipienții de precolectare. Totodată, din zonele unde a fost implementată colectarea duală au fost sau urmează a fi retrase bateriile de containere destinate colectării selective, acestea fiind transformate de multe ori în spații de depozitare a deșeurilor menajere. În privința cantităților, lunar se strâng în jur de 70 tone de deșeuri reciclabile, însă, din păcate doar aproximativ 60% din această cantitate este și "curată" și poate fi valorificată. Asta înseamnă că mai sunt destui concetățeni care nu au înțeles necesitatea colectării deșeurilor în acest sistem și nici beneficiile pe care le va aduce el în viitorul apropiat, în special după închiderea deponeului de la Parța.

Livian Hotico
retim@online.ro

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13397311