Aquatim a investit și în 2008 în infrastructură

Societatea a luat parte la manifestări importante care s-au desfășurat în viața comunității. Și în 2008, ca în fiecare an, programul de investiții al Aquatim din surse proprii a fost concentrat în mare parte pe refacerea sau modernizarea infrastructurii, mai exact a rețelelor de apă și de canalizare. Valoarea investițiilor contractate a fost de peste 23 milioane lei. În ceea ce privește lucrările finalizate în 2008, acestea s-au concretizat în reabilitarea a circa 22 km de rețea apă  și reabilitarea a peste 1 200 branșamente, însumând o lungime de 17 km. Străzile pe care au fost finalizate anul trecut lucrările de modernizare a rețelei de apă sunt: Aleea Muzicii (0,2 km), Orizont (0,07 km), Bârzava (0,6 km), Intrarea Sepiei (0,5 km), Intrarea Iasomiei (0,3 km), Intrarea Sunetului (0,2 km), Cloșca (1,3 km), Liviu Rebreanu (1,9 km), Vălenii de Munte și Vlădeasa (0,5 km), Ștefan Stâncă (0,3 km), Ion Rațiu (0,3 km), Iosif cel Nou (0,2 km), Sf. Apostoli Petru și Pavel (0,6 km), Grigore Alexandrescu (0,4 km), Zona Steaua (1,2 km), Zona Timocului (1,1 km), Moise Doboșan (2 km), Spl. Nicolae Titulescu (1,7 km), Stejarul (0,3 km), Constantin Nottara (0,6 km), Grigore Alexandrescu și Dragoș Vodă (1,7 km), Constantin Brăiloiu și Constantin Gârjoabă (0,4 km). Tot din surse proprii, în Timișoara s-au reabilitat 0,4 km rețea de canalizare pe străzile: Eugen Cuteanu (0,1 km) și Gheorghe Asachi (0,3 km).

Evenimente în comunitate

Anul trecut, Aquatim a organizat mai multe evenimente cu impact public, sau a luat parte în calitate de co-organizator la realizarea unor manifestări importante prin impactul pe care l-au avut în comunitate. De pildă, participarea la Ziua mediului în 5 iunie 2008, alături de Retim și Direcția Apelor Banat a fost o reușită, fiind atrași la activitățile organizate 200 elevi. De altfel, implicarea în comunitate și educația pentru mediu au devenit deja componente ale activității Aquatim, fapt pentru care pentru 2009 se intenționează realizarea de campanii de educare coerente și care să aibă continuitate. De asemenea, Aquatim păstrează tradițiile, fapt pentru care și în acest an la Bobotează a chemat un sobor de preoți pentru a sfinți apa care ajunge apoi la timișoreni.
Ritualul creștin al sfințirii apei a avut loc la principala uzină de apă din oraș și a fost vizată atât captarea apei din Bega, cât și restul fluxului tehnologic: decantoare, stații filtrare, rezervoare, stații pompare. Slujba de sfințire a apei la Stația de tratare a Apei Bega este un obicei pus în practică de mai mulți ani de către Aquatim.

Știați că?

  • Contoarele se verifică metrologic o dată la 3 ani, Aquatim suportă costurile întregului proces. Dacă funcționarea contorului nu se încadrează în limitele legale, este schimbat cu unul nou, tot pe cheltuiala Aquatim.
  • Puteți solicita verificarea contorului în afara programului de scadență metrologică la Serviciul Relații-Clienți al Aquatim SA.
  • Puteți citi singuri contorul de branșament, noi agreăm acest sistem. Veți transmite lunar indecșii, la o dată convenită cu operatorul,  autocitire: 0256224096, 224097.
  • Nu lăsați să treacă nici o lună fără să vă citiți contorul! Controlând   consumurile lunare, puteți sesiza posibile probleme la instalațiile interioare și puteți evita plata eventualelor pierderi de apă!
  • Dacă lipsiți mai mult timp de acasă, iar contorul se află pe proprietatea dumneavoastră, este bine să anunțați Aquatim. Astfel nu vi se va factura consum de apă, doar serviciul de canalizare pentru apa meteorică. Dacă nu anunțați, operatorii neavând acces la contor, vi se va factura un consum mediu pe baza ultimelor luni.

Contoarele de apă

În Timișoara există la ora actuală circa 25 000 contoare de branșament. Toți utilizatorii, asociații de locatari, case, firme, instituții plătesc exact atâta apă cât consumă. Contoarele de branșament (contorul imobilului, nu cel de apartament) sunt citite lunar de angajații Aquatim, iar data următoarei citiri apare pe fiecare factură și este menționată pe site. Timișoara este contorizată din 2002. Contoarele sunt proprietatea Aquatim, iar investiția a fost posibilă prin unul din primele programe internaționale de care a beneficiat România pentru susținerea serviciilor de utilitate publică. Odată cu implementarea contorizării, consumul de apă a scăzut spectaculos, acum fiind la nivelul consumurilor europene (128 l/om/zi).

Noutatea anului 2008

Aquatim a achiziționat anul trecut primele contoare cu citire la distanță, care au fost montate în municipiu. Acțiunea a fost o reușită, deoarece a fost atins obiectivul propus prin acest demers: implementare 100% pentru primă etapă de dezvoltare, în cadrul căreia au fost montate 1 300 de bucăți. Sunt contoare care se pot citi de la distanță, foarte ușor, cu un dispozitiv asemănător unui telefon mobil. Dacă proprietarul nu este acasă și contorul e pe domeniu privat, operatorul Aquatim poate citi contorul din dreptul porții. Acuratețea citirii este de 100%. Este un lucru în favoarea clientului. Contoarele au fost cumpărate în toamna anului 2008 și montate până la sfârșitul anului în zona centrală.

De ce se contrazic contoarele

Aquatim SA nu citește contoarele de apartament din blocurile de locuințe. Această responsabilitate revine asociațiilor de locatari. Este bine ca administratorii să citească contoarele din apartamente la o dată cât mai apropiată de cea a citirii contorului de branșament, aceasta pentru a reduce pe cât posibil diferența între citirea contorului blocului și suma contoarelor din apartamente.

De ce se contrazic contoarele? De cele mai multe ori, datorită preciziei lor, cele de branșament fiind de o clasă de precizie mai mare, înregistrează și debite foarte mici, nedetectate de cele individuale. Dacă sunt puține lucruri care pot contracara acest inconvenient, există însă alte cauze, care pot fi influențate. Cum ar fi montarea incorectă față de prescripțiile tehnice a apometrelor de apartament, pierderile din rețeaua interioară a blocului, citirea la momente diferite a apometrului de branșament față de apometrele individuale, deja menționată, consumuri necontorizate sau abuzive ale unor locatari. 

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13397320