Gazde bune
Zece echipe din toată țara s-au întrecut la Timișoara pentru detecția pierderilor din rețeaua publică de alimentare cu apă. Concursul-seminar pentru detecția pierderilor de apă, aflat la a doua ediție națională s-a desfășurat în organizarea Aquatim și a Asociației Române a Apei. Au participat echipe de la companiile de apă din Alba Iulia, București, Călărași, Cluj, Constanța, Drobeta Turnu Severin, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare și Târgu-Mureș. Anul acesta ne-a revenit rolul de gazde, deoarece la ediția desfășurată anul trecut la Satu-Mare primul loc a fost ocupat de echipa Aquatim. Concursul s-a desfășurat pe teren, în condiții reale de lucru, pe câteva străzi din Timișoara, pe zone clar delimitate. Au fost două etape princi­pale, una de detecție a defectelor din rețea, care generează pierderi de apă și una de localizare a traseelor conductelor. Fiecare echipă s-a prezentat la concurs cu un laborator auto dotat cu echipamente specifice: corelator, microfon de sol, ureche electronică, detector pentru conducte îngropate. Pentru anumite probe a fost impusă folosirea unui singur tip de echipament, iar pentru altele organizatorii au lăsat concurenților libertatea de a-și alege metoda și echipamentele de lucru, criteriul de departajare fiind acuratețea determinărilor. Echipele au avut la dispoziție maxim 30 de minute pentru finalizarea fiecărei probe. Programul a inclus și un seminar la care au fost expuse studii de caz, echipamente și tehnologii din domeniu. Competiția și dezbaterile care au avut loc constituie un important schimb de experiență între specialiștii din comunitatea apei. Problema reducerii pierderilor de apă este o preocupare majoră la nivel mondial în rândul operatorilor. La Aquatim, ne-am orientat strategiile pentru reducerea pierderilor de apă spre control avansat și sectorizare. Anul acesta, am implementat un sistem automat de monitorizare a rețelei, senzorii de pe conducte ne transmit date despre presiunile și debitele din rețea direct la dispecerat, pe un calculator. Sectorizarea rețelei ne va permite realizarea investițiilor și a mentenanței sistemului mai eficient.
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 08.04.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13517599