Curățenia generală de primăvară, martie 2010
Ca în fiecare an, întregul municipiu va fi supus unei ample acțiuni de salubrizare.
Primăria Municipiului Timișoara, organizează în luna martie, acțiunea ecologică de Curățenie generală de primăvară, care se va desfășura în două etape, astfel:
- Etapa I: 15-21 martie 2010, în cartierele și zonele din partea de nord a municipiului, față de Canalul Bega;
- Etapa II: 22-30 martie 2010, în cartierele și zonele din partea de sud a municipiului, față de Canalul Bega.
Acțiunea se va desfășura pe zile și va cuprinde străzile delimitate de perimetre anumite. În cadrul acțiunii se colectează obiecte de uz casnic și gospodăresc, deșeuri de echipamente electrice și electronice și deșeuri vegetale rezultate din curățirea arborilor plantați pe aliniamentele stradale și a spațiilor verzi din jurul imobilelor. Cetățenii sunt rugați să depună în ordine la bordura carosabilului, fără a împiedica circulația, deșeurile și obiectele ce se colectează în cadrul acestei acțiuni, până cel târziu cu o zi înainte de ziua în care este programată colectarea în zonele și cartierele în care locuiesc. 
În această acțiune nu se colectează deșeuri din amenajări interioare (moloz) și deșeuri din curățirea pivnițelor și podurilor (praf de cărbune, țigle, cărămizi, faianță și gresie sparte). Proprietarii imobilelor în fața cărora se găsesc deșeuri, după ce pe strada respectivă s-au efectuat lucrările de colectare a deșeurilor, vor fi sancționați contravențional cu amendă cuprinsă între 200 – 2000 lei, conform O.U.G. 78/2000 privind regimul deșeurilor, actualizată.

Colectarea molozului
În afara acțiunilor ecologice de cu­rățenie, pentru deșeurile rezultate din amenajările interioare (moloz), deșeurile rezultate din curățenia pivnițelor și podurilor, colectarea se face contra cost, pe bază de comandă, la sediul S.C. RETIM S.A. sau la telefoanele: 0256/499490 sau 0256/220064 și se utilizează containere de diferite capacități în funcție de natura și volumul deșeurilor. Pentru desfășurarea în bune condiții a acestei acțiuni ecologice de curățenie, Primăria Timișoara contează pe sprijinul tuturor cetățenilor, agenților economici și a instituțiilor publice și avem convingerea că vor răspunde pozitiv acestei acțiuni, ca împreună să trăim într-un mediu curat și sănătos.
În această acțiune nu se colec­tează deșeuri din amenajări interioare (moloz) și deșeuri din curățirea pivnițelor și podurilor (praf de cărbune, țigle, cărămizi, faianță și gresie sparte)
Deșeuri electrice și electronice
Deșeurile de echipamente electrice și electronice - DEEE, precum și resturile de materiale rezultate din reparații și amenajări interioare, în cantități de sub 1mc, se preiau gratuit de la populație prin punctele de colectare - preluare situate la următoarele adrese: str. A. Imbroane nr. 70; Calea Torontalului nr. 94; str. Energiei nr. 3; Calea Moșniței nr. 2. Programul de funcționare al punctelor de preluare – colectare de mai sus este între orele: 8-20.

Programul campaniei
Etapa I: 15 -22 martie 2010
  • Luni, 15 martie, perimetru: Cloșca - Cetății (din Cloșca în Calea Torontalului) - Calea Torontalului (până în Bucovinei) - Bucovinei (din Calea Torontalului până în Aleea Viilor) - Gr. Alexandrescu (între Aleea Viilor și Cloșca)
  • Marți, 16 martie, perimetru: Calea Bogdăneștilor (între Bd. Cetății și Livezilor) - Livezilor - Mircea cel Bătrân (între Livezilor și Tazlău) - Lt. O. Balea - Cloșca - Bd. Cetății (între Cloșca și Calea Bogdăneștilor)
  • Miercuri, 17 martie, perimetru: Calea Bogdăneștilor (între Bd. Cetății și Circumvalațiunii) - Circumvalațiunii (până în Nera) - B.P. Hașdeu
  • Joi, 18 martie, perimetru: Bârzava - Casian Munteanu - rambleu CFR - Tazlău - Mircea cel Bătrân (din Tazlău în Livezilor) - Livezilor (din Mircea cel Bătrân în Manole) - Madona - Calea Bogdăneștilor (din Madona în Bârzava)
  • Vineri, 19 martie, perimetru: Bârzava - Calea Bogdăneștilor (din Bârzava în B.P. Hașdeu) - B.P. Hașdeu (din Calea Bogdăneștilor în Dunărea) - Dunărea (din B.P. Hașdeu în Bârzava)
  • Sâmbătă, 20 martie, perimetru: Calea Aradului (din girație Selgros până în Lipovei) - Calea Lipovei (între Calea Aradului și Bd. Antenei) - Bd. Antenei - Popa Șapcă - Bd. Revoluției (până în canal Bega) - Spl. N. Titulescu - Nufărul - Gării - Piața Horațiu - 16 Februarie - C. Brediceanu (din 16 Februarie în Circumvalațiunii) - Calea Bogdăneștilor - Bd. Cetății - Calea Torontalului - Felix
  • Duminică, 21 martie, perimetru: Calea Aradului (din girație Selgros până în Calea Lipovei) - Calea Lipovei (între Calea Aradului și Bd. Antenei) - Bd. Antenei - Popa Șapcă - Bd. Revoluției - Al. Mocioni - Spl. Industria Lânii - Spl. Peneș Curcanul - Uzinei - Canal Bega (Vălișoara).
Etapa a II- a: 22-30 martie 2010
  • Luni, 22 martie, perimetru: L. Rebreanu (din Martirilor în Buziașului) - Venus - Calea Urseni - Zona Braitim - Muzicescu (până în Calea Urseni) - Martirilor (din Muzicescu în Lidia)
  • Marți, 23 martie, perimetru: Calea Buziașului (de la ieșire până în girație) - Venus - Calea Urseni
  • Miercuri, 24 martie, perimetru: Sulina (din Calea Șagului în C-tin. Daniel) - Andreescu - Muncii, Ardealul (din Muncii în Dâmbovița) - Dâmbovița (din Ardealul în Banatul) - Vulturilor (din Banatul în Calea Șagului) - Calea Șagului (din Vulturilor până la ieșire)
  • Joi, 25 martie, perimetru: Spl. Sofocle (până în Dâmbovița) - Ardealul (din Dâmbovița în Muncii) - Muncii (din Ardealul în Andreescu) - Andreescu (din Muncii în C-tin Daniel) - Bacalbașa (din C-tin Daniel până la ieșire) - zona Polonă
  • Vineri, 26 martie, perimetru: Bujorilor (din Calea Șagului în Al. Nicorești) - Al. Nicorești - Ceferiștilor - Calea Șagului (din Ceferiștilor în Bujorilor)
  • Sâmbătă, 27 martie, perimetru: Spl. T. Vladimirescu (din M. Viteazul în Dâmbovița) - Dâmbovița (până în Ba­natul) - Vulturilor (din Banatul în Calea Șagului) - Calea Șagului (din Eneas în Bujorilor) - Bujorilor (din Calea Șagului în Cercului) - Cercului (din Bujorilor în Dâmbovița) - Dimineții (din Progresul în Cehov) - Apicultorilor - Calea Martirilor până în Lidia) - Lidia (din Calea Martirilor în Drubeta) - Drubeta (din Lidia în Independenței) - Independenței - Piața Bălcescu - M. Viteazul (până în Spl. Vladimirescu)
  • Duminică, 28 martie, perimetru: Bd. V. Pârvan - Spl. Galați - Spl. Morarilor - Piața Sarmisegetuza - A. Șaguna - Lunei - Calea Buziașului (până în girație) - L. Rebreanu (din girație în Calea Martirilor) - Calea Martirilor (din L. Rebreanu în Lidia) - Lidia (din Calea Martirilor în Drubeta) - Drubeta (din Lidia în Independenței) - Independenței - Piața N. Bălcescu - M. Viteazul
  • Luni, 29 martie, perimetru: Cermena - Torac - Câmpului - F. Chopin - Șaguna - Tigrului
  • Marți, 30 martie, perimetru: Câmpului - Canal Bega - Calea Moșniței.
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13397448