Iluminatul arhitectural
Pe lângă extinderea iluminatului public, va continua și punerea în valoare a monumentelor.
În anul 2011 vor continua lucrările de extindere a iluminatului public în toate cartierele municipiului.
Patrimoniul Timișoarei cuprinde, însă, și o serie de clădiri istorice, mo­numente, biserici care sunt em­blematice, reprezentând repere im­portante în viața social-culturală a orașului.



Primăria a demarat un program nou, prin care se intenționa punerea în valoare a acestora prin realizarea ilu­­minatului arhitectural, care să evi­dențieze estetica lor deosebită.
A fost preluat modelul marilor ca­pitale ale lumii, în care sunt ilu­minate în mod special podurile, clădirile is­torice cu arhitectura lor veche și mo­numentele.
Pentru realizarea iluminatului ar­hitectural se utilizează în mare mă­sură aparate de iluminat cu LED-uri, care rezolvă în chip fericit evi­dențierea detaliilor constructive ale construcției, la un consum de ener­gie electrică redus.
Lucrările care au fost realizate deja prin programul nou demarat sunt: Podul Tinereții, Biserica de pe str. Dej, Monumentul Fecioara Maria din Piața Maria, Podul Dece­bal, Biserica din Piața Nicolae Băl­cescu, Biserica Martirilor de pe str. Sal­câmilor.
“Deoarece s-a dovedit că timi­șorenii apreciază pozitiv această ini­țiativă, vom continua anul acesta cu alte clădiri, monumente, poduri peste Bega și biserici” a declarat viceprimarul Sorin Grindeanu.
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13321668