Laboratorul de control calitate al apei
Prin Măsura ISPA nr. 2000/RO/16/P/PE/004 "Reabilitarea tehnologiei de epurare a apelor uzate și modernizarea rețelei de canalizare în orașul Timișoara, România" care a avut un buget total de peste 45 de milioane de Euro a fost realizată și o clădire nouă pentru laboratorul de analize de calitate pentru apa potabilă și uzată, din cadrul societății Aquatim.

Clădirea se găsește pe str. Mistral nr 1 (cu acces de pe Intrarea Carului), în incinta Uzinei de apă nr. 3 din Timișoara.

Laboratorul Aquatim de analize a calității apei funcționa înainte într-un imobil vechi, pe str. Oituz și într-un spațiu restrâns. Spre deosebire de vechea incintă, actuala clădire este încăpătoare, are  două nivele, parter și etaj, cu o suprafață construită desfășurată de 624 mp și este prevăzută cu dotări moderne. Pe lângă laboratoarele unde se fac analizele de apă, există birouri, camere de recepție pentru probele de apă, magazii, vestiare și grupuri sanitare cu duș.

În incinta laboratorului s-au montat o centrală de tratare a aerului, care crește eficiența procesului de ventilare și un sistem de semnalizare de incendiu, cu senzori optici de fum în fiecare sală, butoane de panică amplasate în locuri comune și detectoare de gaz în încăperile cu surse de gaz. Apele uzate provenite de la laboratoare sunt colectate la o rețea de canalizare separată, executată din conducte din polipropilenă, racordată la canalizarea orașului prin intermediul unei stații de preepurare.

În laboratoarele Aquatim se testează zilnic peste 20 de parametri de calitate, înainte de pomparea în rețeaua orașului. Săptămânal se verifică probe de apă potabilă de la 32 de puncte de control din rețeaua orașului, puncte stabilite de comun acord cu Inspectoratul de Sănătate Publică. În anul 2010, laboratorul Aquatim a fost recunoscut de Ministerul Sănătății, ca laborator care realizează monitorizarea de control a apei potabile. Acreditarea laboratorului după standardul ISO 17025/2005 este în derulare

În luna iulie, a fost inaugurată noua Stație de Epurare a Apei, o investiție de 30 de milioane de euro, din care peste 70% din fonduri au fost nerambursabile.
 
Primar,
Gheorghe CIUHANDU


foto
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13678004