Acțiune de verificare a activităților comerciale de alimentație publică
În perioada 26 -30.09.2011 polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială, au organizat o acțiune de verificare a comercianților care au ca obiect de activitate alimentația publică sau care comercializează mărfuri alimentare.

Acțiunea s-a desfășurat în zona Complexului Studențesc, str. Barbu Iscovescu, Intrarea Roma, str.Darwin, str. C.Sălceanu și străzile adiacente, zona Fratelia, în perimetrul delimitat de Calea Șagului, B-dul Liviu Rebreanu, B-dul Sudului, zona C.Aradului în perimetrul delimitat de C.Torontalului – Aleea CFR-str.Contructorilor, P-ța Timișoara 700.

În perioada menționată au fost verificați un număr de 106 comercianți și au fost aplicate un număr de 32 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 7800 lei din care:
  • 11 sancțiunicontravenționale pentru lipsa acordului de funcționare emis de Primăria Municipiului Timișoara și nerespectarea prevederilor din Leagea Comerțului, conform OG nr.99/2000 în valoare de 4300 lei;
  • 1 sancțiunecontravențională pentru  desfășurare de comerț stradal neautorizat, terase sezoniere, în conformitate cu HCL 43/2011, în valoare de 200 lei;
  • 4 sancțiunicontravenționale pentru comerț stradal alimentație publică, neautorizat, conform HCL 139/2011 în valoare de 1100 lei;
  • 6 sancțiunicontravenționale pentru neafișarea la loc vizibil a denumirii comerciantului, conform HG 384/2004 și HCL 334/2002 în valoare de 1700 lei;
  • 10 sancțiunipentru lipsa afișării prețurilor, conform HG 947/2000 în valoare de 500 lei.
Acțiunea va continua și în perioada următoare.

cons.Georgina Velicu – purtător de cuvânt
POLIȚIA LOCALĂ TIMIȘOARA

 
 
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 08.04.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13517571