Parteneriat între profesioniști
Joi, 23 februarie, la ora 11:00, în Sala de consiliu a Primăriei Timișoara se va semna  memorandumul de colaborare între Fundația româno-germană Aquademica, al cărei co-fondator este societatea Aquatim și German Water Partnership, Parteneriatul german al apei. Documentul deschide drumul unei colaborări de lungă durată pentru schimburi de experiență și participare la proiecte comune de dezvoltare profesională în domeniul apei.

Evenimentul se va desfășura în prezența primarului Timișoarei, dl. Gheorghe Ciuhandu, a Excelenței Sale dl. Klaus Christian Olasz, Consul german la Timișoara și d-lui dr. ing. Ilie Vlaicu, director general al Aquatim, care vor adresa câteva cuvinte, în deschidere.

Înțelegerea va fi parafată la nivelul conducerii executive a celor două organizații, pentru GWP fiind prezenți dl. Stefan Girod și dl. Peter Köstner, iar din partea Aquademica d-na Monica Isacu și dl. Mihai Grozăvescu.

German Water Partnership este o asociație de firme, instituții și universități, sub tutela ministerelor federale ale mediului, economiei, științei și cercetării, de dezvoltare și de externe. Obiectivul asociației este promovarea pe plan internațional a industriei și tehnologiei germane de management al apelor. În anul 2009, în cadrul asociației s-a înființat Forumul România, care urmărește dezvoltarea unui cadru de colaborare între profesioniștii din cele cele două țări.

Fundația Aquademica, ai cărei membri fondatori sunt operatorul regional de apă și canalizare Aquatim și Departamentul de ape uzate de la Primăria München, pune la dispoziția specialiștilor români din industria apei programe de instruire profesională, cu accent pe latura practică și beneficiind de aportul unor lectori cu experiență internațională. În anul 2011, fundația a organizat 14 cursuri și seminarii, la care au participat peste 350 de cursanți de la 41 de companii.

Un alt domeniu abordat de fundație este cel al proiectelor naționale și internaționale având ca obiect gestionarea mediului, în special a apei potabile și uzate.


Biroul de presă Aquademica

Contact: cristina.borca@aquatim.ro, 0743 099 555

Pliant de prezentare
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13397501