Aquatim și Aquademica deschid lista înscrierilor pentru “Săptămâna Altfel“
Aquatim și Fundația Aquademica au lansat, anul trecut, programul  „Aquademica Junior”, program destinat copiilor și centrat pe tot ceea ce înseamnă implicarea celui mai tânăr și activ segment de populație în diverse proiecte.

Anul acesta, în 7 aprilie, între orele 9-14, la Stația de Epurare Stan Vidrighin (strada Păstorilor nr. 1, după platforma industrială Solventul), tot în coordonatele „Aquademica Junior”, îi așteptăm pe toți cei dornici să-și petreacă o zi inedită din cadrul Săptămânii Altfel, în compania angajaților stației și ai Biroului de Comunicare și Relații Publice. Le vom arăta utilajele și întreg procesul tehnologic de pe cele 23 de hectare, iar ghizii noștri vor explica, în amănunt și pe înțelesul celor mici, ce se întâmplă cu apa murdară din canalizare și cum este ea curățată în cadrul stației.

Înscrierile pentru vizitele din 7 aprilie se fac, telefonic, la numerele 0256 201 370, int. 3153, sau la sediul Aquatim SA, din strada Gheorghe Lazăr nr. 11 A.

Toți copiii sunt așteptați, cu brațele deschise!


Crenguța Radosav,
Specialist Comunicare și Relații Publice

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13677745