“Tăcerea ta ne costă”
Cluburile Timișoara, Reșița, Arad și Lupeni ale Asociației Pro Democrația au desfășurat în săptămâna 22-26 noiembrie campania “Tăcerea ta ne costă”. Este vorba de o campanie adresată angajaților instituțiilor publice - funcționari publici, dar nu numai.



Scopul acesteia este de a informa cu privire la formele pe care le poate lua fenomenul de deturnare a resurselor publice înspre zona privată a finanțării campaniilor electorale ale partidelor politice și de a stimula luarea de atitudine față de acestea. Unul dintre aspectele importante pe care le promovează campania este apariția noii legi “privind protecția personalului din autoritățile și instituțiile publice care semnalează încălcări ale legii”. Legea a trecut deja de votul Camerei Deputaților și urmează a fi discutată și adoptată în Senat.

Proiectul “Stop Corupția!”, cel în cadrul căruia se desfășoară campania “Tăcerea ta ne costă!”, beneficiază de colaborarea Inspectoratelor de Poliție ale Județelor Hunedoara și Caraș Severin.
Pliantul este distribuit în instituțiile publice din următoarele localități: Timișoara, Lugoj, Arad, Reșița, Deva, Hunedoara, Petroșani, Aninoasa, Lupeni, Petrila, Uricani, Vulcan. Tirajul pliantului este de 16.000 de exemplare.

Conținutul pliantului și finanțatorii campaniei “Tăcerea ta ne costă” le găsiți la adresa: http://stopcoruptia.apd.ro (găsiți aici si protocoalele cu IPJ Caraș-Severin și Hunedoara și refuzul IPJ Timiș).

Mulțumim finanțatorilor campaniei “Tăcerea ta ne costă!”
Asociația Pro Democrația - Clubul Timișoara a adresat conducătorilor de instituții publice și membrilor forurilor alese din localitățile Timișoara, Lugoj, Arad, Reșița, Deva, Hunedoara, Petroșani, Aninoasa, Lupeni, Petrila, Uricani și Vulcan,  solicitări de finanțare  pentru proiectul “Stop corupția!” - campania “Tăcerea ta ne costă!”.
Coordonator proiect
Cristian Bratu
Asociația Pro Democrația - Clubul Timisoara

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13409977