Defrișări și plantări
Pentru ca strada să primească un aspect corespunzător se vor efectua defrișări la 29 salcâmi la aliniamentul drumului. Acești arbori se află într-o stare necorespunzătoare (foto).

Pe strada Iuliu Maniu situată în cartierul Iosefin din municipiul Timișoara au avut loc ample lucrări la gospodăria subterană.
De asemenea s-au finalizat și lucrările de refacere a carosabilului, urmând să re refacă ali­niamentul de arbori și să se rea­menajeze tro­tuarele.
Datorită creșterii temperaturilor, a ploilor abundente precum și a accentuării poluării în municipiul Timișoara (datorată în special tra­ficului intens din această zonă) s-au dezvoltat numeroase boli care au condus la sensibilizarea arborilor și la o scădere a rezistenței acestora.


 
Dăunătorii atacă arborii într-o proporție tot mai ridicată du­când treptat la apariția a tot mai mulți arbori cu probleme de dezvoltare a vegetației, de uscare a unor ramuri, și chiar arborilor.
Aproximativ 15%-20% din cei peste 200.000 de arbori din Municipiul Timișoara au vârsta peste 60 de ani necesitând intervenții pentru corecții și chiar defrișări.


90 arbori deosebiți
Astfel, ca urmare a verificărilor efectuate în teren s-a constatat că în aliniamentul de pe strada Iuliu Maniu arborii (salcâmi) cu vârste de peste 80 de ani au numeroase ramuri uscate, sunt inestetici și defor­mați.
De asemenea precizăm că în imediata apropiere a acestei străzi au fost refăcute aliniamentele stradale și s-au plantat noi specii de arbori (ex. pe str. 16 Decembrie 1918 , bv. Regele Carol I, Bv. Dragalina, str. I. Budai Deleanu).


 
Pentru ca strada să “primească” un aspect corespunzător se vor efectua defrișări la 29 arbori (salcâmi) la aliniamentul de pe str. Iuliu Maniu.
În locul acestor arbori bătrâni, inestetici, se vor planta, inclusiv în alveolele curățate de di­verse resturi materiale și rădăcini, un număr de 90 arbori deosebiți ca port și valoare peisagistică.
În acest fel Zona Iosefin, cu ali­niamentele fi­nalizate pe străzile, Dragalina, 16 Decembrie 1918, Ioan Budai Deleanu, bv. Regele Carol I, va avea un aspect deosebit.
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13409800