SALVO- un serviciu special
Formațiunea de voluntari a municipalității timișorene este chemată pentru evenimentele de urgență.

Timișoara are un serviciu voluntari, cu oameni absolut speciali.
În această primăvară au continuat intervențiile Salvo, formațiune de Intervenție Rapidă pe bază de Voluntariat din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al Primăriei Timișoara.
De pildă, Ionel Giltofeț și Marian Ghencea, membri “SALVO” au intervenit pentru anihilarea unor roiuri de albine aflate în zonele: Calea Șagului, Muzicescu, Mureș, dar și pe Macedonski, Protopop Popovici, Independenței și H. Heine. Într-o noapte, voluntarii: Marian Ghencea și Sorin Flucsă au fost chemați pe malul canalului Bega (lângă “ELBA”), unde o mașină căzuse în apă, avându-l în interior pe conducătorul auto.
Împreună cu pompierii militari au localizat mașina și cu ajutorul unei macarale a fost scoasă împreună cu victima și predate criminaliștilor.
Voluntarii Ghencea Marian, Torok Zoltan, Gavrilovici Loredana, Ghencea Loredana și Jicu Bogdan au intervenit pentru scoaterea unui tânăr de 23 ani înecat în râul Timiș.
Zona a fost asigurată de echipa “Salvo Junior”.

Printre primii care se implică
Recent, în urma unei furtuni, voluntarii Ghencea Marian și Marcu Stelian au fost solicitați să intervină pentru înlăturarea unor copaci căzuți pe carosabil. O echipă formată din Ghencea Marian, Gavrilovici Loredana, Ghencea Loredana au participat la căutarea unui tânăr de 16 ani înecat în răul Timiș. De asemenea, la orice situație de urgență din municipiu și nu numai, voluntarii sunt printre primii care se implică. Voluntarii Timișoarei, pe care ne putem baza în situații grave, intervin atunci când există solicitări prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență la nr. 112. În 23 iunie, la solicitarea cetățenilor, Salvo și Salvo-Junior au intervenit pe strada 16 Decembrie nr. 11 pentru îndepărtarea unor elemente de construcție (tencuială, țiglă, ornamente) ce reprezentau un real pericol pentru trecători. În 21 iunie, ca urmare a fenomenelor meteorologice, echipele Salvo au evacuat apa din subsolurile inundate cu ajutorul motopompelor. În perioada 19.06.2010-24.06.2010 Salvo a efectuat 15 intervenții pentru degajarea unor copaci căzuți pe carosabil și 5 intervenții pentru degajarea unor roiuri de albine în Timișoara.
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13409371