Să dăm naturii o șansă!
30 Mai 2005
Autoritatea Națională pentru Tineret, Agenția pentru Sprijinirea Studenților, Casa de Cultură a Studenților și Liga Studenților AGROWEST desfășoară în perioada 30 mai – 5 iunie 2005, acțiunea „Ziua Mediului”, plecând de la faptul că 5 iunie a fost instituită în 1972 Ziua Mondială a Mediului.
Publicat in Societate civilă
Reguli de prevenire a incendiilor specifice sezonului rece
01 Decembrie 2004
Mijloacele de încălzire

Directorii de unități, patronii, primarii au obligația să nominalizeze prin decizie, respectiv să instruiască persoane care să se ocupe de aprinderea și supravegherea focurilor în cadrul unității; Sobele fără acumulare de căldură (metalice) se vor monta pe postament de cărămidă, cu grosimea de 25 - 30 cm, ce vor depăși soba în lateral cu 25 cm și în fața focarului cu 50 cm;
Publicat in Societate civilă
“Tăcerea ta ne costă”
01 Noiembrie 2004
Cluburile Timișoara, Reșița, Arad și Lupeni ale Asociației Pro Democrația au desfășurat în săptămâna 22-26 noiembrie campania “Tăcerea ta ne costă”. Este vorba de o campanie adresată angajaților instituțiilor publice - funcționari publici, dar nu numai.
Publicat in Societate civilă
Fundația Rudolf Walther Filiala Timișoara – 10 ani
01 Octombrie 2004
Fundația Rudolf Walther Filiala Timisoara a aniversat duminică, 17.10.2004 zece ani de activitate. Ma­ni­festările au debutat la ora 15.00 cu o conferință de presă în Sala de Con­siliu a Primăriei Municipiului Ti­mișoara, conferință susținută de domnul Rodolf Walther, Președintele Fundației, Heer Lutz, Directorul Fun­da­ției Rudolf Walther din Germania, Herbert Grun, Președintele Fun­dației Rudolf Walther Filiala Timi­șoara, Cristian Popescu, Directorul Fun­dației Rudolf Walther Filiala Timi­soara, viceconsulul Germaniei în Timi­șoara, Thomas Heilmaier și Judith Kamps, fiica celui care a pus bazele fundației germane „Brot gegen Not”.
Publicat in Societate civilă
Nu acesta este ajutorul de care au nevoie!
01 Septembrie 2004
Cerșetorii - milă sau pericol?
În ce constă ajutorul de care au nevoie? Organele și organismele sociale sunt singurele în măsură să le ofere alternativa de care au nevoie în a depăși situația actuală. A le oferi bani, prin măsuri individuale și sporadice, nu reprezintă o măsură viabilă ci aparentă. Aceste acțiuni conduc în mod direct și inevitabil la menținerea acestei situații nedorite și, drept rezultat, la încurajarea fenomenului.
Publicat in Societate civilă
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13234662