Integrarea socială a tinerilor dezinstituționalizați
01 Aprilie 2004
Asociația Caritativă „Hilfe fur Kinder”, Clubul Femeilor Creștin – Democrate din Banat, Asociația pentru Integrarea Tinerilor a organizat în perioada 13 – 17 aprilie 2004, la sediul Centrului de monitorizare, asistare și orientare a tinerilor dezinstituționalizați seminarul „Integrarea socială a tinerilor dezinstituționalizați”, cu participarea doamnei Isabelle Marc, a domnului Yves Guichard, experți – formatori din Lyon și a doamnei Elke Muller din Danemarca.
Publicat in Societate civilă
Reorganizarea Centrului de Tranzit pentru Minori „Sf. Nicolae”
01 Aprilie 2004
Centrul de Tranzit pentru Mi­nori „Sf. Nicolae” se va muta în acest an, în casă nouă.

În momentul de față se lucrează la proiectul tehnic al lucrărilor de amenajare a noului Centru de Tranzit pentru Minori „Sf. Nicolae”, de pe strada Pla­ta­nilor nr. 2.

Până acum s-a executat ex­pertiza tehnică a clădirii pentru a vedea dacă este posibilă man­sar­darea imobilului, în luna iunie va avea loc selecția executantului lucrărilor, urmând demararea lucrărilor.
Publicat in Societate civilă
Inaugurarea brutăriei Centrului Pentru Voi
01 Aprilie 2004
În data de 5 mai, orele 11,00 va avea loc, în prezența Excelenței Sale, Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos la București, Pieter Jan Wolthers, și a primarului Gheorghe Ciuhandu, inaugurarea festivă a brutăriei Centrului Pentru Voi, din Săcălaz, str. 6, nr. 503.

În această brutărie lucrează deja patru tineri cu dizabilități intelectuale care locuiesc în casa de grup DINU și au copt prima pâine la începutul lunii ianuarie 2004. Construirea brutăriei s-a realizat cu sprijinul oferit de ANPH și de un grup de sponsori din Olanda, printre care WACR, Fundațiile Olandeze de Co-operare pentru Europa Centrală și de Est, elevii de la Rijn College Arnhem, familia van Geel.
Publicat in Societate civilă
'Amintiți-vă de cei care nu-și mai aduc aminte'Cinci ani de Centru de Zi Alzheimer
01 Aprilie 2004
Societatea Română Alzheimer filiala Timișoara împreună cu Centrul Co­munitar de Asistență Socială Timișoara a aniversat cinci de la înființarea Cen­tru­lui de Zi Alzheimer.

La masa rotundă la care au participat și aparținătorii persoanelor bolnave de Alzheimer s-au dezbătut problemele cu care se confruntă îngrijitorii și aparținătorii persoanelor suferind de boala Alzheimer. Cu acest prilej s-a lansat și broșura destinată îngrijitorilor și aparținătorilor bolnavilor cu Alzheimer.
Publicat in Societate civilă
Resurse pentru Democrație: Partidele Politice
01 Aprilie 2004
Asociația Pro Democrația - Clubul Timișoara anunță finalizarea celui de al doilea modul al site-ului “Resurse pentru Democrație”: “Partidele Politice”. Acesta se găsește la adresa: http://partide.resurse-pentru-democratie.org sau la o adresă mai ușor de memorat: http://partide.prodemocratia.org.

Pagina a fost realizată exclusiv în regim de voluntariat și cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Timișoara.

Publicat in Societate civilă
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13240785