Aniversare la Protecția Civilă
01 Februarie 2004
Pe 28 februarie se aniversează 71 de ani de protecție civilă în România.

Astfel, în data de 26 februarie între orele 11 – 13, în Parcul Copiilor va avea loc o prezentare a formațiunii SALVO, iar în 28 februarie, în prezența a 11 voluntari din Treviso (Italia) va avea loc o demonstrație de protecție civilă, între orele 11 – 13, în Piața Victoriei.
Publicat in Societate civilă
Presa se implică!
01 Ianuarie 2004
De foarte multe ori presa este acuzată că vrea doar senzațional. Cotidianul Jurnal bănățean a demonstrat timișorenilor că lucrurile nu stau chiar așa și a organizat un forum cu tema “Sindicaliști vs. parlamentari”. Acest lucru dovedește că uneori presa se implică activ în viața societății, că încearcă să găsească soluții.

Câmpul de bătălie: Sala de Consiliu a Primăriei Timișoara, joi, 22 ianuarie.

Taberele beligerante: cinci parlamentari de Timiș puși față în față cu liderii principalelor sindicate timișene.
Publicat in Societate civilă
15 ani de la Proclamația de la Timișoara
01 Martie 2005
În luna martie, Societatea Timișoara a organizat sărbătorirea a 15 ani de la Proclamația de la Timișoara, primul document programatic al Revoluției din 1989, care a fost lansată în 11 martie 1990, de la balconul Operei din Timisoara.

În Sala Operei, arhiplină, alături de timișoreni au participat Regele Mihai, președintele României, Traian Băsescu, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, primarul Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu.
Publicat in Societate civilă
Consultanță pentru victimele abuzurilor juridice
01 Februarie 2005
Liga PRO EUROPA, organizație neguvernamentală cu sediul la Târgu-Mureș a organizat în cursul anului 2004 un curs în domeniul drepturilor omului și minorităților pentru un număr de 20 de persoane interesate. Persoanele astfel formate vor monitoriza, din februarie 2005, respectarea drepturilor omului în 12 județe (în Târgu-Mureș, Biroul pentru Drepturile Omului din cadrul asociației funcționează din 1993, la fel și în Satu Mare exista anterior un astfel de birou), printr-un proiect finanțat de Open Society Institute.
Publicat in Societate civilă
Despre autism în Uniunea Europeană și în România
01 Februarie 2005
La ședința Parlamentului European din 18 ianuarie 2005, Comitetul pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranța Alimentației a ridicat problema monitorizării autismului în Uniunea Europeană.

Fundația Pentru Voi urmărește cu atenție ce se întâmplă la nivel european cu privire la autism și dizabilitatea intelectuală. Având în vedere lipsa de informații corecte și actualizate privind numărul persoanelor cu tulburări din spectrul autist din România,
Publicat in Societate civilă
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13244914