Timișoara - O scurtă monografie

Cu deosebită considerare asupra comerțului și industriei – 1919 

Citez din lucrarea lui I. Conciatu:

"Deși Timișoara este un cen­­tru cultural și comercial, el ră­mâne totuși înainte de toate un oraș industrial. Dealtfel ora­șul este predestinat desvoltării in­dustriale, în urma situării sale geografice, din două puncte de ve­dere. Pe de o parte orașul este situat în apropierea statelor balcanice avizate la importul produselor industriale, iar pe de altă parte orașul este centrul unei re­giuni bogate în materii prime. Dacă pe lângă aceste avantaje mai adăugăm, că Timișoara are legă­turi minunate de căi ferate, care pornesc ca frunzele unui evantai în toate direcțiile, că are și canale navigabile, o mun­ci­torime bine instruită și în fine cos­mo­politismul de aici, care îl face pe orice capitalist străin să nu se simtă străin, ușor vom în­țelege de ce s-a dezvoltat în chip atât de rapid industria ora­șului Timișoara.

Primele fabrici s-au înființat în sec. al XVIII-lea, ca rezultat al politicii economice austriece, cu industriași din străinătate, că­rora li s-a dat libertate și scu­tire de impozite, ca să se sta­bi­lească aici și astfel să pună toto­dată baza industriei mici. Dacă din fabricile înființate pe acele vre­muri nu ne-a rămas nici una pâ­nă astăzi, totuși rămășițele lor au dat avânt la construirea de noi stabilimente, dezvoltând în po­pulație spiritul industrial și de ini­țiativă.

Desvoltarea industriei a găsit un puternic sprijin atât în Primăria cât și în Camera de Comerț și In­dustrie. Călăuzite de dorința pros­pe­rării industriei, aceste insti­­tu­ții nu au sprijinit înființarea de­cât a acelor industrii, care s-au sim­țit necesare. S-ar putea zice, că sprijinite pe experiențele trecu­tului, nu au dat sprijin la înfiin­țarea de industrie reclamate de tre­buințe artificiale ci au ținut cont de considerații geografice, de materii prime și alte condiții ce se cer atunci când se pune baza unui stabiliment industrial. Cele do­uă județe ale Banatului, Timi­șul și Torontalul oferă cel mai ales ma­terial al producției agricole, pe când al treilea, Caraș-Severinul, lemne, cărbune, lână, etc.; cu un cu­vânt dispune de asemenea bogă­ții naturale, pe care numai vi­itorul le va putea exploata. Ora­șul mai dispune și de un contingent însemnat de brațe de muncă. Parte dintre lucrători locuiesc în oraș, iar altă parte îi dă satele în­ve­cinate care-i împrejmuiesc ora­șul. Se cunoaște lupta acută, ce exis­ta cu câțiva ani în urmă între in­dustria austriacă și ungară. În­trucât, politica comercială aus­tria­că nu lasă fabricile ungare să se îm­părtășească de regimul protec­­țio­nist vamal, de care împăr­tășeau toate statele cu o industrie încă în fașe, guvernul ungar s-a gândit, ca să ofere sprijinul său pe altă cale  industriei mari. Astfel pentru des­­voltarea industriei prin legea din 1907 articolul III, se dă drept guver­nului de a scuti întreprin­derile noi industriale de impozitul direct de stat, impozitul comunal, taxe de timbru, transportare gratuită pe căile ferate a mașinilor și accesorilor și alte multe avan­taje, care nu urmăreau decât încu­rajarea și consolidarea întreprin­derilor industriale. Tot în spiritul legii puteau atât auto­ritățile de stat cât și comunale, să dea tot concursul bănesc și de altă natu­ră fabricilor noi.

Primăria orașului Timișoara a căutat ca să dea maximul său spri­jin tuturor fabricilor protejate de stat, care s-au așezat pe teritoriul ei. Sub regimul acestei legi se naște adevărată concu­rență între orașele fostei Ungarii, din care concurență datorită situației sale geografice favorabile și bogăției în materii prime, Timișoara iese biruitoare. În acest sens primăria orașului Timișoara nu că a scutit fabricile de 30% impozit comunal, ci a cedat în mod gratuit terenul ne­cesar fabricilor, le-a livrat cărămida necesară din fabrica sa proprie, tot gratuit, le-a dat propria sa uzină electrică, curentul gratuit și alte multe avantaje tu­tu­ror fabricilor, care și-au găsit loc între zidurile Timi­șoarei. Astăzi în fruntea primăriei ora­șului stă un român, un om is­cus­it, încercat și cinstit, fost func­ționar superior al Timișoarei ani de-a rândul, care și în trecut a luat parte activă la o mun­că demnă de imitat, domnul inginer Vidrighin. Prezența dom­niei sale în fruntea Primăriei este cea mai liniștitoare asigurare pentru industria mare timișo­reană, că nu va stagna, ba din con­tră, că va primi un imbold poa­te și mai puternic decât sub regimul unguresc. Situația nouă pu­ne orașul și toată viața socială econo­mică înaintea unor pro­bleme noi. Cunoscând însă devi­za politicii Statului Român „prin noi înșine” nu este nici un motiv să ne îndoim că, între hotarele României Mari industria timi­șo­reană va ajunge la o stare mai în­flo­ritoare, ca cea de până mai ieri.

Industria mare din Timi­șoara este foarte bine carac­terizată într-un top al Domnului Lendvai, secretarul Camerei de Co­merț și Industrie, care între altele zice „numai încape în­doială că înainte de război făina din Timișoara este cunoscută în Germania, cizmele din Timișoara în Anglia, clopotele din Timi­șoara în România, chibriturile din Timișoara în Turcia și Egipt, pos­tavul de pălării din Timi­șoara în Franța și Belgia, ciocolată în Bulgaria, spirtul rafinat în Rusia și Canada, trăsurile în Serbia, untul în Statele Unite și America de Nord, iar parfumurile și cosmeticele erau destul de bine cunoscute și în Elveția. Aceasta dovedește îndeajuns puterea de producție a industriei timișorene”.    

Octavian LEȘCU  

 

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13772746