Refacerea Podului Mihai Viteazul și a Podului Dacilor (IV)
Podurile Timișoarei sunt obiective majore de utilitate publică, în același timp mărturii ale trecutului și imagini ale prezentului urbei.
În acest număr continuăm prezen­tarea istoricului podurilor Mihai Viteazul și Dacilor din cartierul Fa­bric.
Reamintim că în anul 1924 podul din Piața Morii (Malom-téri híd, Mühlplatzbrücke) a primit numele de “Podul Mihai Viteazul”, iar cel din Piața de Fân (Széna-téri híd, Heuplatzbrücke) numele de “Podul Dacilor”.

Refacerea Podului Dacilor
Pentru a avea o situație și mai exac­tă, de a ști cât timp se mai poate con­ta pe cele două poduri, Șantierul de Drumuri Municipale Timișoara, ca reprezentant al Consiliului Popular Timișoara, a încheiat în 1976 un contract de cercetare, pentru urmărirea în timp (doi ani) și încercarea prin încercări directe a podurilor în cauză cu INCERC, Filiala Timișoara.
Capacitatea portantă a podului Dacilor a fost verificată în 1985 și de către INCERTRANS București.
După vreo opt ani de la demolarea și înlocuirea podului din Piața Morii (Piața Sarmizegetusa) i-a venit și rândul fratelui acestuia. De la o zi la alta, a fost închisă circulația tramvaielor pe relația Piața Traian – Gara Fabric, autovehiculele au fost nevoite să facă ocol pe noul pod Mihai Viteazul. A început demolarea bătrânului pod. Betonul din infrastructura podului nu s-a lăsat ușor învins. “Vedeți ce beton bun s-a făcut pe vremuri” – spuneau pe atunci băștinașii cartierului care priveau cu interes lucrările de demolare. Au așteptat cu bucurie construirea unui pod nou, modern, mult mai rezistent, în același timp însă și-au luat rămas bun cu inima îndoliată de vechea construcție cu imaginea căruia se obișnuiseră de atâta vreme.
La acest pod s­-a adoptat o soluție similară cu cea descrisă la prezentarea Podului Mihai Viteazul de pe bulevardul Andrei Șaguna: tablier me­talic chesonat conlucrând cu dala de beton armat.
La acest pod, dala de beton s-­a realizat din plăci prefabricate.
Deoarece podul este o structură cu console, în scopul eliminării eforturilor de întindere în dala de beton s­-a aplicat o tehnologie de execuție prin lestarea și delestarea consolelor.
Astfel s-a realizat o precomprimare a dalei de beton.
Conlucrarea dalei cu tablierul me­talic se asigură cu conectori rigizi, care sunt poziționați în dreptul unor goluri din placa prefabricată.
Tablierul a fost monolitizat ulte­rior.
Schema statică a podului este: grin­dă continuă cu trei deschideri de 8,26+31,36+8,26 metri.
Partea carosabilă are o lățime de 7,80 metri, iar trotuarele câte 3,00 metri fiecare.
Calculele s-au făcut pentru clasa de încărcare E, având convoaie de vehicule convenționale A30 și V80.
Proiectantul podului a fost dr. ing. Radu MARINOV de la Institutul de Proiectări Timișoara (IPROTIM).
Născut la Miercurea-Ciuc în anul 1936, a absolvit Liceul C. D. Loga din Timișoara în anul 1954, apoi a urmat cursurile Facultății de Construcții de la Institutul Politehnic din Timișoara, obținând diploma de inginer în 1959.
A lucrat ca inginer constructor la șantierul de montaje metalice din Reșița, a fost cercetător științific la Baza Academiei din Timișoara, iar din 1971 până la pensionare, a lucrat la IPROTIM.
În activitatea de proiectare, a elaborat numeroase proiecte în domeniul clă­dirilor civile și industriale, unele lucrări fiind în premieră europeană, ca de exemplu standul de probă de la Uzinele de Vagoane Arad.
Este autorul primului proiect de clădire de locuit executată integral din prefabricate și asamblate prin precomprimare din țara noastră (Piatra Neamț).
Pe lângă întocmirea proiectelor pentru podurile Dacilor nou și Mihai Vitezul nou, a fost coautorul proiectului pasajului peste calea ferată de pe Calea Șagului, a proiectat noul pod de beton armat peste Timiș la Cotul Mic (Lugoj), precum și deschiderea centrală de 50,00 metri a pasajului peste calea ferată pe drumul spre Buziaș, în municipiul Lugoj.
Are o bogată activitate de cercetare științifică, a publicat numeroase lu­crări privind stabilitatea dinamică a construcțiilor și protecția lor anti­seismică, precum și lucrări privind calculul cu elemente finite.
În acest domeniu i-au apărut și două cărți, care au văzut lu­mina tiparului la Editura Tehnică din Bu­curești.
Executantul noului pod Dacilor a fost Întreprinderea Construcții Căi Ferate Timișoara.
Lucrările de construcție au fost finalizate în anul 1989.
Este adevărat că podul cel nou este mai rezistent, mult mai ușor decât “moșneagul” construit în 1908, dar cred că ar fi fost bine să se păstreze elementele arhitecturale atât de fru­moase ale vechiului pod: balustrada și “nișele” de la capetele lui.
 
dr. ing. Árpád JANCSÓ
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13772705