"Palatul Culturii" din Timișoara
Oficial clădirea Operei este denumită "Palatul Culturii", datorită instituțiilor culturale pe care le adăpostește: Teatrul Național, Opera Română, Teatrul Ma­ghiar de Stat și Teatrul German de Stat. Ca și în cazul altor opere de arhitectură semnificative, și acest edi­ficiu a stârnit între profesioniști po­lemici ce continuă până în ziua de astăzi.

                 
Cazarma "Porții Petrovaradinului"
Pe amplasamentul actual al clădirii a existat o mlaștină până în anul 1744 (afirmația că aici ar fi fost “un ring avar dublu” este o pură aberație). În anul 1744 - 45 s-a început construirea clădirii cu parter și un etaj a “Cazărmii Porții Petrovaradinului”. Avariată în timpul asediului cetății din anul 1849, clădirea a fost reconstruită cu un plan mai amplu ca și cazarmă de artilerie (anterior anului 1859).

                 

Teatrul Timișoarei
Între 1872 și 1875 se construiște clădirea actuală, care alături de teatru mai adăpostea și hotelul Kronprinz Rudolf, “reduta” (o sală de bal și de festivități), un restaurant și o cafenea. Proiectant a fost biroul de arhitectură Fellner și Helmer din Viena, care a construit în total 48 de teatre în Europa, din Germania și până în Rusia. Pe teritoriul actual al României biroul vienez a fost autorul teatrelor din Oradea, Cluj și Iași, iar în vecinătatea României a teatrelor din Szeged, Cernăuți, Odesa și Sofia. Eleganta clădire s-a ridicat în stil eclectic istoricist, denumit pe atunci stilul “Renașterii Italiene”.
În fața sa se afla o mică piațetă (place d’alarme = piațetă de alarmă) și Poarta Petrovaradinului a cetății Timișoara. La dreapta porții s-a executat în 1867 o deschidere provizorie pentru tramvaie (deschidere care trebuia desființată imediat ce izbucnea un război). Tramvaiul traversa șanțul cetății pe un pod din lemn, paralel cu podul principal executat de asemenea din lemn (fig.1).
Probabil că fațada nu a fost mo­dificată după incendiul din anul 1880. După anul 1900 fortificațiile au fost demolate (fig.2). După ce s-au construit impozantele palate de pe fronturile laterale ale actualei Piața Victoriei, în numai trei ani 1910 - 1913, silueta teatrului părea prea scundă (fig.3, piața după anul 1920).
După un nou incendiu în 1920, arhitectul bucureștean Duiliu Marcu reface interiorul în stil așa-zis “neoromânesc” (între 1923 - 1928). Fațada nu este modificată semnificativ: zidurile dintre cele trei arcade de la intrare sunt demolate, realizându-se o deschidere mai amplă, protejată de o copertină în consolă. În zona acoperișului se realizează o semicupolă, care în realitate ascunde un bazin din beton pentru apă contra incendiilor, iar în spatele cupolei un zid antifoc (fig.4 clădirea după reconstruirea din 1923 - 1928).

                   

Monumentalul "arc de triumf"
Înălțimea cornișei actualului hotel Timișoara (autorizare de construire în 1931) o depășea pe cea a teatrului. Ca replică urbanistică Duiliu Marcu proiectează în 1934 o nouă fațadă pentru teatru într-o manieră stilistică similară cu limbajul plastic utilizat de talentatul arhitect Marcello Piacentini, supranumit “marele maestru al arhitecturii fasciste italiene” (fig.5). Noua fațadă, realizată în mare parte în anii 1935 - 36, a stârnit o furtună de proteste în presa vremii (Oferim un exemplu. După ce critică proiectul catedralei (care totuși a obținut autorizarea de construire la 22.06.1936 și a fost terminată în 1946). C. Mile scrie: “Dar nu numai catedrala răstignește în turnurile ei, protestele noastre. Priviți teatrul. O altă batjocură. D. Duiliu Marcu are pretenția că ne-a dat un monument egiptean. Vor sta deci față’n față, un monument pretins egiptean … și-o catedrală într’un penibil contrast. Monument egiptean? Fleac. O simplă și uriașă arcadă. Un arc de triumf al prostiei ce încearcă a-și sprijini anemia arhitectonică pe niște bețe de chibrit.” (Ziarul “Vestul”, joi, 5 martie 1936. N.n. “Bețele de chibrit” sunt coloanele așa-zis neobizantine). Astăzi unii arhitecți (T. O. Gheorghiu, R. Radoslav, V. Gaivoronschi, M. Opriș) afirmă și argumentează inspirația fascistă, “carlistă” a limbajului arhitectural al monumentalului arc de triumf. Alți arhitecți o neagă (M. Botescu).
În anul 2003 s-a revenit la arhi­tectura inițială a suprafețelor laterale ale fațadei (arh. Marcela Titz, fig.6). Apreciată în termeni elogioși de către unii (R. Radoslav, M. Opriș), revenirea este criticată de alți arhitecți (M. Botescu, care deplânge discrepanța creată).
Marele arc de triumf al teatrului este legat de domnia regelui Carol II (1930 - 1940), care a instaurat prima dictatură din România în secolul al XX-lea (1938 - 1940). Din balconul marelui arc Timișoara a fost declarată “primul oraș liber din România” la 20 decembrie 1989, marcându-se astfel triumful revoluției și prăbușirea dictaturii comuniste, ultima dictatură din România!
Mihai Botescu,
Mihai Opriș
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 22.04.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 12610501