Lansarea emisiunii de mărci poștale aniversare
Primarul Timișoarei, Domnul Gheorghe Ciuhandu, împreună cu Doamna Cristina Popescu, Președinte Director General al SC Romfilatelia SA, au lansat astăzi, în Sala de Consiliu a Primăriei, emisiunea de mărci poștale aniversare „Timișoara – 800 de ani de atestare documentară”.

În prezența invitaților, Doamna Cristina Popescu, Președinte Director General Romfilatelia, l - a rugat pe Domnul Gheorghe Ciuhandu, Primarul Municipiului Timișoara, să acorde un autograf pe panoul filatelic.

Emisiunea aniversară alcătuită din 4 timbre și o coliță dantelată, realizate într-o manieră grafică originală, se află începând de astăzi  în circulație.

Pe timbrele seriei sunt reproduse litografii vechi ale cetății Timișoarei, monumente vechi reprezentative din Timișoara: Catedrala Mitropolitană, Catedrala Romano-Catolică, Castelul Huniade  (reproducere după o litografie din sec.XVII) și Cetatea Timișoarei (reproducere după o pictură din anul 1602).

Colița emisiunii ilustrează harta reconstituită a Cetății Timișoara, realizată în tehnică 3D. Pe manșeta coliței sunt ilustrate steme, sigilii vechi ale Timișoarei, din diferite perioade, alături de stema actuală a orașului.

Logo-ul aniversar al Timișoarei a fost creat pentru Primăria Municipiului Timișoara de către Eduard Jakabházi, lector universitar la Universitatea de Vest din Timișoara Facultatea de Arte Plastice împreună cu Dan Jakabházi de la SC PORTARE SRL. Cei doi frați sunt cei care anul trecut au creat campania de publicitate stradală vizând premierele Timișoarei (prima bibliotecă, primul tramvai tras de cai, primul meci de fotbal).


Biroul Relații Publice.


Foto 1, Foto 2, Foto 3

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13639308