Curiozități timișorene
O mare iubire la Timișoara

Marea iubire a lui Ludwig van Bethoven – poate – prima lui mare iubire, a rămas pentru totdeauna la Timișoara. Este vorba de domnișoara Jeanette d’Honrath din Koln, care s-a îndrăgostit și ea de tânărul Ludwig van Bethoven, care însă era sărac. Tânăra frumoasă Jeanette până la urmă se căsătorește cu chipeșul căpitan din Austria, Karl von Greth. După nunta lor care a avut loc în anul 1788, tânăra soția a devenit Doamna Jeanette von Greth și care după mulți ani când soțul ei ajunge general, au venit la Timișoara, unde Domnul general von Greth a fost numit Comandantul cetății Timișoara, în anul 1823. Doamna Jeanette von Greth s-a stins din viață la Timișoara în etate de 52 de ani. Locul ei de veci a fost cavoul Piariștilor din Piața Libertății. La demolarea bisericii din Piața Libertății în anul 1911, osemintele au fost reînhumate în cimitirul din Cetate.

Privilegiul orașului liber regal

Luând în considerare pro­misiunea Mariei Tereza, împăratul Josif al II-lea declară Timișoara oraș liber, la data de 21 decembrie 1781.

Prințul Eugen de Savoya – Eliberatorul orașului Timișoara

La 12 octombrie 1716 Aga Ah­med comandantul cetății acceptă ca­pitularea și predarea acesteia Prin­țului Eugen de Savoya. Intrarea Prin­țu­lui Eugen de Savoya în cetatea Timișoarei a coincis cu ziua lui de naștere, 18 octombrie. Intrarea în cetate s-a făcut pe poarta care se va numi „Poarta Prințului Eugen”. În semn de amintire Prințul oferă Pașei un ceas de aur, iar Pașa îi dăruiește un cal arab de rasă. În tabăra de la Timișoara, Prințul Eugen a aflat de onoarea deosebită făcută lui de către Papa Clemente al XI-lea, care i-a trimis: „O diplomă de Onoare”, o sabie de argint sfințită și o pălărie roșie de hermelină împodobită cu diamante. Prințul Eugen a plecat de la Timișoara pe data de 2 noiembrie, iar în data de 6 noiembrie a fost la Buda, la 10 noiembrie sosește la Viena și se prezintă în audiență la Majestățile Lor, raportându-le evenimentele de la Timișoara. La 19 noiembrie la onomastica împără­tesei, în onoarea Prințului Eugen s-a dat o mare petrecere, la care au luat parte și Ducele de Portugalia îm­preună cu multe alte personalități. Ducele de Portugalia s-a mirat mult văzând prăjiturile care au fost special pregătite, înfățișând eve­nimentele principale ale bătăliei și vic­toria lui Eugen de Savoya la Ti­mișoara.

Imobilul din strada General Praporgescu la nr. 2

Acest imobil construit în anul 1894 de arhitectul Eduard Reiter, în stilul renașterii italiene. Pro­prie­tatea marelui fotograf Kossak Josef, unde a avut și un modern atelier fotografic instalat la ultimul etaj, din motive tehnice, pentru a folosi lumina naturală. Atelierul de artă foto­grafică a lui Kossak care pe lângă realizările artistice cu care toți timișorenii se pot mândri, el a primit decorația oferită personal de către împărăteasa Maria Tereza, reprezentând o broșă din diamante purtând inițialele numelui său. Și în continuare a obținut o mulțime de decorații de prim rang și era invitat la toate vizitele de rang înalt. Expoziția de fotografii a firmei, de sub poarta propriei case, ca și vitrina Primei Casei de Economii din Timișoara suscitau întotdeauna admirația. Acest atelier în­glo­bează și o secție de măriri foto, cu fotografii în mărime naturală, executate într-o tehnică artistică deosebită.  

Gărzile Civile

La dieta din anul 1808, s-a dispus formarea „Gărzilor Civile” în fiecare oraș, care avea obli­gația ca în perioade de război să preia paza porților cetății și a bastioanelor, cât și păstrarea ordinii în oraș. Această gardă formată din timișoreni s-a remarcat într-un timp foarte scurt, încă din anul 1809 i s-a încredințat visteria Imperiului Austriac să o transporte de la Viena la Timișoara. Tezaurul e adus la Timișoara, pentru a fi în siguranță din drumul lui Napoleon și dat în paza Gărzilor Civile.

Octavian LEȘCU

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13772829