Timișoara – Monografie istorică
01 Aprilie 2003
În septembrie 1943 dr. Nicolae Ilieșiu scotea una dintre cele mai frumoase cărți despre orașul nostru: Timișoara – monografie istorică. În 2003, adică, șaizeci de ani mai târziu, nepotul autorului, Petru Ilieșiu a reeditat o carte care merită citită de orice timișorean. Ediția actuală a monografiei, lansată în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timișoara, în prezența primarului Gheorghe Ciuhandu, a profesorului Victor Neumann, a lui Florin Medeleț și a unei numeroase asistențe, cuprinde completări aduse de scriitorul Petru Ilieșiu Cartea este o interesantă radiografie a vieții Timișoarei încă de la începuturile ei. Dacă vreți să aflați câți studenți a avut Facultatea de drept din Timișoara în anul 1845 sau cum s-a realizat sistematizarea orașului în 1742, atunci cartea lui Nicolae Ilieșiu va fi o lectură plăcută și interesantă.
Publicat in Istoria orașului tău
Timișoara – reședință de pașalâc otoman
01 Martie 2003
Îndelung și larg răspândită a fost convingerea că stăpânirea otomană asupra Banatului istoric a însemnat doar războaie, scădere a populației, ruină a localităților, decădere generalizată. Cu siguranță, stăpânirea otomană a provocat populației băștinașe multiple neajunsuri și noi obligații. Schimbări importante se produc și în Timișoara devenită din anul 1552 reședință de pașalâc turcesc. Timp de 164 de ani istoria orașului se scurge pe alt făgaș, intră într-o nouă etapă a existenței sale, integrată în obiectivele politice și militare ale Imperiului Otoman. S-a spus și s-a scris adeseori că cei 164 de ani au constituit pentru Timișoara o perioadă de declin total, în care și-a pierdut importanța urbană, politică sau militară. Realitatea este alta. Timp de peste un secol și jumătate, Timișoara, împreună cu Cetatea Belgradului devin o adevărată placă turnantă în sistemul militar ofensiv – defensiv al Porții Otomane, orientat spre Europa Centrală. Istoriograful turc Mehmed Rasid nota următoarele: „Eialetul Timișoarei, fiind hotar de seamă, era deosebit de important din toate punctele de vedere.”1 Remarca astfel însemnătatea Timișoarei în politica europeană a Imperiului Otoman. Cu excepția anilor de la sfârșitul veacului al XVI – lea, timp de aproape un secol orașul nu mai este supus unor atacuri sau acțiuni militare majore. Dar rolul său militar, strategic rămâne foarte important prin implicarea garnizoanei turcești în acțiunile desfășurate în alte zone de interes pentru Poarta Otomană. Puternica garnizoană va fi mereu prezentă în confruntările dintre partidele nobiliare ardelene, dintre pretendenții la tronurile Þărilor Române. Timișoara are acum rolul de pivot în strategia otomană privind păstrarea controlului asupra Pustei ungare, Transilvaniei și Þării Românești.2
Publicat in Istoria orașului tău
Timișoara medievală în conștiința contemporanilor (II)
01 Februarie 2003
Puțini oameni își pot imagina astăzi că Timișoara, orașul atât de pașnic, de tolerant și liniștitor prin comportamentul locuitorilor săi, a fost în urmă cu jumătate de mileniu un important centru politic, strategic și militar. Cronicari, învățați, scriitori din diverse medii europene, călători străini care i-au străbătut hotarul descriu orașul și cetatea medievală cu interes, iar uneori cu admirație. Micul orășel din apropierea Timișului, străjuit, însă, de o puternică fortificație ridicată de meșterii italieni, a stat vreme de câteva veacuri în atenția contemporanilor, a pătruns în conștiința lumii medievale prin importanța strategică și capacitatea de rezistență la asediile forțelor dușmane.

Cronicarul turc Mustafa Gelalzade, căpetenie militară care a participat la repetatele incursiuni otomane în teritoriile românești, nota că la mijlocul secolului al XVI lea Timișoara „era o cetate pizmuită, cea mai însemnată și cea mai puternică dintre toate cetățile Țării Transilvaniei. Fortărețele, bisericile și turnurile sale erau apărate de apele și mlaștinile din jur. Întăriturile sale erau puternic înarmate […] Timișoara, care era în mâna dușmanului1, trecea drept unul din orașele cele mai însemnate din Țara ghiaurilor”2. Cronicarul menționat nu omite să precizeze că, din motivele arătate, Timișoara „era dorită de toți sultanii”. Ca o „cetate foarte tare” este percepută Timișoara, în anul 1517 și de Ștefan Taurinus, vicarul catolic al episcopului Transilvaniei3.
Publicat in Istoria orașului tău
TIMIȘOARA - VATRĂ DE ISTORIE MILENARĂ
01 Ianuarie 2003
Prezența umană în vatra orașului Timișoara depășește cu mult evul însemnărilor documentare. Paleta vestigiilor arheologice atestă prezența unor așezări omenești din vremuri îndepărtate, adăpostind o populație de agricultori, vânători, meșteșugari, a căror existență era facilitată de clima blândă, solul roditor, abundența apei și a pădurilor. Veac după veac, comunitățile umane stabilite sau așezate temporar pe această vatră, au parcurs diferitele etape ale civilizației străvehi. Puținele vestigii dacice indică, totuși, un progres demografic și economic, o specializare a meșteșugurilor și extinderea raporturilor de schimb. Cu siguranță, hotarul actual al orașului a fost locuit în timpul stăpânirii romane1, ca și în secolele următoare. Prezența monedelor din epoca romană târzie, cu efigia împăraților Probus și Dioclețianus confirmă acestă realitate . Denarii de bronz, ca și alte dovezi materiale descoperite în necropole și așzări cu caracter rural, indică continuitate de locuire, păstrarea contactelor cu civilizația romană și mai târziu romano – bizantină, un nivel de viață relativ modest în timpul succesivelor valuri ale populațiilor migratoare. Necesitățile de supraviețuire în acele vremuri tulburi au impus construirea unei fortificații din pământ , care se va dezvolta mai târziu într-un castru feudal puternic. Este acel Castrensis de thymes sau Castrum regium Themes, menționat în izvoarele medievale timpurii, indirect în anul 1177 și direct în anul 1266. Documentul din anul 1266 menționează Cetatea Tymes alături de alte așezări și domenii feudale din comitatele bănățene.
Publicat in Istoria orașului tău
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13639426