În vizită la Zeița de Turcoaz

Trei temerari încearcă, între 10 septembrie și 5 octombrie să ajungă pe Cho Oyu („Zeița de Turcoaz”), al șaselea vârf din lume, situat între masivul Everest și masivul Lhotse, în estul Nepalului.

Curajoșii sunt Cristian Țecu (Timișoara), Zsolt Torok (Arad), Cătălin Neacșu (Pitești) și au plecat să cucerească unul dintre optmiarele lumii, vârful Cho Oyu (8.201 metri).

Expediția intitulată "De partea ta” face parte din proiectul demarat de organizația “Pentru Voi”, care oferă servicii comunitare persoanelor cu dizabilități intelectuale în parteneriat cu Primăria Timișoara.

Este pentru a doua oară când Cristian Țecu pleacă să cucerească unul din cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri, din lume, după ce, în primăvara anului trecut, a escaladat cel mai mic dintre acestea, Shishangma (8.012 m). Atunci, pe vârful Shishangma, în locul tricolorului, a fluturat un steag cu semnături ale persoanelor cu dizabilități de la Centrul de Zi “Pentru Voi”, acesta fiind primul mesaj social dus de români pe unul din optmiarele lumii. “Majoritatea alpiniștilor care ajung sus pe un vârf lasă un steag al țării lor. Noi am ales aceste semnături ale persoanelor cu dizabilități intelectuale pentru a crea o cale de comunicare cu cei care nu pot să facă asemenea expediții. Vrem să arătăm că și aceste persoane trebuie tratate ca niște oameni normali”, a spus Cristian Țecu.

Același lucru se va întâmpla și de această dată. Intenția alpinistului este de a demonstra că barierele de comunicare între oameni pot fi depășite, iar cei bolnavi pot fi ajutați să se integreze în societate. Expediția de pe Cho Oyu se va încheia în noiembrie.

La întoarcerea de pe Himalaya, alpinistul timișorean, care este și fotograf profesionist va realiza un album cu fotoreportaje din nordul Indiei. “Important este să prind vreme bună, ca să ajung pe vârf, să vin cu poze pentru o expoziție frumoasă și să am ce spune lumii la întoarcere”, a declarat Cristian Țecu înainte de plecare.
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13423581