Noi reacții la turneul în Germania

Revista de teatru "Die deutsche Bühne", editată la Köln (Germania), dedica în ediția sa din luna septembrie un amplu material evoluțiilor din ultimii ani de la Teatrul German de Stat Timisoara (TGST). 

Este vorba despre un număr tematic centrat pe viața teatrală din afara spațiului de limbă germană. Realizarea articolelor a fost ocazionata de prezența TGST în luna mai în Stuttgart, Ulm și Bruchsal cu spectacolul "Chip de foc", de Marius von Mayenburg, în regia lui Radu Alexandru Nica, din Sibiu.

 Sub titlul "În diaspora", materialul despre TGST cuprinde, pe lângă o scurtă prezentare a instituției, un interviu cu actrița Ida Gaza, aflată la trei ani de la preluarea postului de director. Dialogul relevă schimbarea specificului publicului TGST, treptata reconfigurare a profilului instituției, interferențele cu tradiția teatrală de limbă română și maghiară din aceasta regiune, precum și relația de parteneriat cu Teatrul de Stat din Bruchsal (Germania).

 De asemenea, redactorul Knut Lennartz semnează o cronică amplă a spectacolului "Chip de foc". "Forța spectacolului rezidă în nenumăratele idei absolut surprinzătoare la care se recurge în discursul scenic. [...] Am văzut la Bruchsal un spectacol de înaltă ținută al trupei timișorene - și astfel prezența la instituția parteneră este cu totul altceva decât un gest teatral de conveniență”, conchide redactorul german.

Lucian Vârșăndan
Consultant artistic TGST

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13423424