Caravana Cărții BookLand, la Timișoara
BookLand a revenit pentru a treia oară consecutiv la Timișoara, de data aceasta în Piața Unirii, un loc special pentru iubitorii de carte.
Până duminică, 28 aprilie 2013, în Piața Unirii, timișorenii sunt așteptați cu mic, cu mare și, bineînțeles, cu oferte irezistibile la carte, muzică, film și jocuri, iar evenimentele culturale vor fi pe măsura așteptărilor.

Ai cu ce te lăuda?
Vino în Caravana BookLand, unde găsești cele mai noi apariții editoriale, care îți vor face viața mult mai frumoasă și conversațiile mai interesante.  

“Anul acesta, BookLand va încerca să vină și mai aproape de prietenii săi! Am reorganizat itinerariul Caravanei, am stabilit alte locuri de întâlnire mai accesibile, mai populare, și de ce nu, mai vizitate, și am pregătit momente artistice și culturale care să satisfacă pretențiile tuturor prietenilor cărtii: de la cel mai mic până la cel mai mare”, spune Sorin Lucaci, PR Manager BookLand
Anul acesta cărtile Grupului Editorial Corint își întâlnesc cititorii și prin intermediul celui mai mare târg de carte urban – Caravana Bookland. Corint, Leda și Corint Junior vă invită să descoperiți cele mai recente aparții alături de cele mai atractive promoții în spațiul modern și plin de energie pus la dispoziție de Bookland, declară Roxana Petrescu, PR Manager Grupul Editorial Corint.

Pentru mai multe informații despre desfășurarea Caravanei BookLand, oferte, promoții, concursuri și alte știri savuroase din lumea cărții, te așteptăm în comunitatea BookLand.   Alatura-te și tu cu un LIKE:  https://www.facebook.com/targdecarte

Caravana BookLand
Caravana BookLand este cel mai inedit târg de carte, muzică, film și jocuri, aflat la a 3-a ediție, prezent pe parcursul anului 2013 în 19 orașe din țară, timp de 42 de săptămâni.

Conceptul BookLand este unul inovator, atât prin aria geografică de acoperire, cât și prin amploarea sa, reunind mii de titluri sub aceeași umbrelă. BookLanderii sunt așteptați cu numeroase premii, concursuri, oferte speciale și momente de excepție în principalele centre comerciale din România, precum și în cadrul librăriei on-line www.book-land.ro

Librăria online www.book-land.ro

BookLand integrează și libraria on-line – www.book-land.ro - portal ce oferă cele mai noi titluri, recomandări, promoții și oferte speciale în materie de carte, muzică, film, jocuri, cadouri și birotică, fiind la dispoziția vizitatorilor săi și după ce Caravana BookLand a plecat către o nouă destinație.

Eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara

Parteneri media: TVR Timisoara, Renasterea banateana, newstimisoara.ro, banateanul.ro, redesteptarea.ro, agenda.ro, focusvest.ro, Ziarul Actualitatea, lugojul.ro, Actualitatea literara, banatbusiness.ro, tion.ro, Opinia Timisoarei, Timis Online, Monitorul Primariei Timisoara, Adevarul de seara, neotim.ro, vestul.ro, oglindadevest.ro, vestic.ro, westtv.ro, Analog Tv Timisoara, Tele Europa Nova, Radio Romania Timisoara, West City Radio, Radio Campus, Radio Banat, Nova Fm, dumbravita.ro, timisoreni.ro, ZF Transilvania


Direcția Comunicare

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13400022